Published On: vin, Dec 2nd, 2011

15 tineri maghiari, retinuti de Ziua Nationala

Share This
Tags

In cadrul manifestarilor dedicate Zilei Nationale care s-au desfasurat si la Miercurea-Ciuc, evenimentul a fost intrerupt de un incident ai carui protagonisti au fost cativa tineri de nationalitate maghiara. Acestia au declansat o contramanifestatie, purtand steaguri extremiste neautorizate. Mai mult, acestia au avut si o pancarta pe care era scris in limba maghiara indemnul ca fiecare cetatean sa mearga la locul unde se afla mormantul stramosilor sai.

Acest protest s-a desfasurat in paralel cu miscarea celor de la Noua Dreapta, care au scandat pe strazile orasului mesaje precum “Harghita si Covasna – pamant romanesc”. Avand in vedere faptul ca membrii miscarii stabilisera chiar pentru ziua de 1 Decembrie un mars prin care au chemat toti cetatenii care sunt impotriva separatistilor maghiari sa li se alature, tinerii maghiari au contracarat si ei cu mesaje extremiste. Principala nemultumire a Noii Drepte este legata de referendumul care se va organiza anul viitor pentru votarea autonomiei tinutului secuiesc.

Incercand sa se apere, tinerii maghiari au declarat ca protestul lor nu a fost impotriva Zilei Nationale a Romaniei, ci impotriva actiunii organizate de Noua Dreapta. Chiar si asa, 15 dintre ei au fost retinuti de catre echipajele de jandarmi si sanctionati cu avertisment, iar pentru doi dintre ei s-au intocmit dosare penale pentru detinere si port ilegal de arma alba, deoarece asupra lor s-au gasit cutite.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-