Published On: lun, Noi 7th, 2011

Scrisoarea lui Victor Ciorbea catre Basescu

Share This
Tags

*In ziua in care presedintele Traian Basescu se intorcea de la Bruxelles cu vesti nu prea bune pentru romani, Victor Ciorbea rupea poarta Cotroceniului alaturi de alti lideri taranisti. Fusese invitat. Presedintele a lasat, pentru o clipa deoparte problemele Romaniei pentru a se ocupa de cele ale PDL. Electorale, evident, fiindca are din nou nevoie de un PNTCD unit si functional, care sa rupa voturi de la USL. Drumul facut de Ciorbea la Cotroceni e o surpriza, tinand cont de atacurile acestuia la adresa lui ”Zeus”. Care nu sunt de ieri de azi.

Pe data de 26 februarie 1998, Victor Ciorbea le adresa o scrisoare fostilor colegi de la Palatul Victoria, in frunte cu Traian Basescu, care isi facusera un obiectiv din a-l da jos din functia de prim ministru. Si au reusit. Iata fragmente din ceea ce a scris atunci Victor Ciorbea, explicand oamenilor ce i-a facut Traian Basescu in primul guvern CDR:

26 februarie 1998:

„Domnilor Traian Basescu, Sorin Frunzaverde, Victor Babiuc, Bogdan Niculescu Duvaz, Bogdan Teodoriu,

Intre operatiunile de salvare a imaginii individuale si de grup trebuia sa intre si aceea clasic numita – altii sunt intotdeauna de vina. Pentru a impune aceasta idee, ati consumat o cantitate de energie si imaginatie surprinzatoare prin comparatie cu cea investita in actul de guvernare, infiintand chiar si Grupul de monitorizare a Guvernului, calificat de unii dintre dvs ca un Guvern de alternativa….

Mi-ati adresat un sir nesfarsit de acuze si injurii, dar mi-am impus sa nu va raspund, cu gandul la guvernarea tarii, la bugetul de care aceasta are nevoie….

V-ati speriat atat de tare de scaderea de popularitate pe care ati inregistrat-o, incat sa merite sa puneti in primejdie realizarea Programului de guvernare?….

Nu se poate sa fi uitat iesirile teatrale si spectaculoasele trantiri de usi folosite pe post de argumente si ca dovezi de experienta in guvernare. Nu puteti sa uitati deja retragerile strategice in cabinetul colegului dvs, dl Duvaz, devenit birou de grup ministerial, amenintarile cu retragerea din guvern… si asa mai departe. Daca le-ati uitat, la sediul Guvernului va stau la dispozitie stenogramele de sedinta….

Afirmati ca sunt incapabil sa fiu prim ministru pentru ca ma cramponez de functie, ca si cum, nou veniti in politica, nu ati sti ca aceasta functie nu mi-am luat-o, si deci nu pot sa mi-o dau dupa bunul plac. …..

Si pe urma, de vreme ce ma considerati un om slab, lipsit de vointa, chiar neputincios, marcat de personalitatea dvs, cum si de ce ati dorit sa scapati de mine, care ar fi trebuit, potrivit caracterizarii dvs sa fiu cel mai comod prim ministru in mana unor caractere atit de puternice …

Mai mult, a trebuit sa va mobilizati toate fortele intregului partid pentru a va putea lupta impotriva mea zi si noapte, timp de luni de zile, calomniindu-va toti aliatii si uzand, cel mai adesea, de metode jalnice si josnice, profitand de buna mea credinta si de tacerea mea, care a fost dictata de speranta ca aceasta coalitie mai poate fi salvata.

Mi-ati reprosat adesea lipsa de fermitate, lipsa de barbatie, ati facut apolologia pumnului in masa ca metoda de guvernare, de colaborare si de coordonare a unei echipe. .. Iar daca mi-ar fi stat la indemana modalitatile de a va convinge sa colaborati cu restul guvernului, ele nu-mi stateau si in caracter. Mai mult, in momentul in care am impus disciplina guvernamentala, ati fugit de la guvernare.

Dupa ce dl Basescu a lansat in guvern sloganul – nici un ban in plus pentru personalul medical, ca se descurca -  dl Basescu s-a descoperit apoi mai mult decit solidar cu greva Sanitas.

Am indurat toate sicanele dvs , toate ironiile si atacurile, pentru ca mandatul meu nu era sa ma angajez intr-o lupta ridicola cu tema cine este mai tare, ci sa tin Guvernul in stare de functionare, capabil sa guverneze si sa indeplineasca Programul aprobat de Parlament”.

Comentarii

comentariu

About the Author

-