Published On: mar, Noi 29th, 2011

Retrocedare

Share This
Tags

Sunt primul (in orice caz, nu ultimul) care condamna, cu vehementa, toate ilegalitatile, toate abuzurile privitoare la exproprieri comise in epoca socialista. Trecerea, cu anasana, in proprietatea statului, a imobilelor cu destinatia de locuinta, se inscrie in lista neagra a inechitatilor savarsite sub lozinca luptei de clasa.

In paranteza fie zis, condamn in egala masura si masurile aberante de a scoate din scoli superioare copiii unor asa-zisi chiaburi ori mosieri.

Aceste doua masuri (pe langa altele) le consider inumane, exagerate, abuzive si in egala masura discriminatorii, producatoare de suferinte umane.

Drept consecinta, aprob masura post-decembrista de restituire a dreptului de proprietate  celor indreptatiti, ori in natura – cand a fost posibil – ori prin compensatii banesti. Din pacate insa, – potrivit unui prost obicei romanesc – retrocedarea “in integrum” in loc sa repare o nedreptate istorica, in destule cazuri a provocat noi suferinte greu de imaginat altor semeni cu nimic vinovati ca au ocupat, unii vremelnic, altii cu acte in regula de vanzare-cumparare, imobile supuse procesului de restituire fostilor proprietari sau urmasilor acestora. Si mai este aici un lucru in neregula (dupa parerea mea), anume ca “fostii”, in multe cazuri, au ocupat locuinte primite in mod gratuit de la stat pe vremea comunista (in blocuri facute de comunisti), dar nu au fost obligati sa le restituie, intr-un firesc spirit de echitate. Cu alte cuvinte, chiriasii din locuintele nationalizate au fost aruncati, pur si simplu, in strada, iar fostii proprietari s-au pomenit cu doua case. Ce sa mai intelegem din asta?

Am reflectat, zilele acestea, asupra fenomenului vazand cateva imobile retrocedate – in care au fiintat pana nu demult institutii ale statului – si care stau bine-mersi neutilizate.

Si, stiu din proprie experienta, ca orice lucru de care nu te ocupi, in timp se degradeaza ireversibil. Qui prodest?, vorba latinului. Treaba facuta fara cap, ar spune un neamt, un englez ori un roman al carui creier nu are, inca, circumvolutiunile nivelate. In comunism totul se facea cu “hei rup”, in capitalism la fel! Intreb retoric, ce s-a schimbat?

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-