Published On: Soare, Noi 6th, 2011

HC Dunarea Braila invinge la Roman

Share This
Tags

* HC Dunarea Braila incheie anul 2011 pe un onorabil loc 2

HC Dunarea Braila a obtinut o victorie importanta la Roman, acolo unde numai castigase de cativa ani. Brailencele si-au pastrat statutul de echipa neinvinsa, avand in acest moment o serie de 6 victorii si un egal. Dunarencele au dominat partida de la Roman, aflanduse de fiecare data la conducerea jocului si chiar distantandu-se la 4 goluri diferenta.

Gabriela Perianu a facut si de aceasta data un meci foarte bun, reusind cateva aruncari imparabile de la 9 metri. Amelia Busuioceanu (HCM Roman) a fost cea mai buna jucatoare a gazdelor, marcand de 12 ori in poarta nostra, cele mai multe din 7 metri.

Inceputul de joc a fost destul de echilibrat, fiecare echipa reusind sa marcheze, dar si sa comita cateva greseli. In minutul 14 scorul era 5-5, ca apoi aruncarea de la 7 metri a Andreei Adespii si golul Lilianei Craciun sa duca scorul la 7-5 pentru formatia noastra. Amelia Busuioceanu egaleaza scorul la 7 in minutul 17, gol marcat din 7 metri. Brailencele se distanteaza la 3 goluri diferenta in minutul 24, Loredana Iancu facand ca tabela sa arate 11-8 in favoarea formatiei noastre. Repriza se incheie cu un avantaj de 2 goluri in contul dunarencelor, Adespii si Iancu stabilind scorul primei reprize: 12-14!

Tot Dunarea este echipa care conduce ostilitatile pe teren si in partea a 2-a a jocului. La scorul de 13-15, Adespii rateaza un 7 metri (min.33), dar scorul de pe tabela ramane in continuare favorabil echipei de la Dunare. Brailencele se desprind la 3 goluri in minutul 41, prin golul marcat de pivotul Irimia. Acest avantaj se mentine pana-n minutul 50, HCM Roman apropiinduse la doar un singur gol (24-25).  Interventiile extraordinare ale portarului nostru fac ca avantajul de 3 goluri sa revina pe tabela (24-27). La scorul de 24-27, Gabriela Dobre se opune aruncarii de la 7 metri a Ameliei Busuioceanu, aceasta fiind si singura lovitura ratata de jucatoarea romascana. Perianu mareste avantajul oaspetelor la 4 goluri, scor 24-28, ca apoi aceeasi Dobre sa aiba o dubla-interventie la Rusu, respectiv Gherman. Partida se incheie cu inca o interventie a Gabrielei Dobre, cea care, dupa parerea mea, a fost omul meciului, reusind sa intervina in 19 situatii de gol.

Scor final: HCM Roman – HC Dunarea Braila 25-28 (12-14)

O victorie pe deplin meritata, cu un atac, o aparare stabila si cu o determinare extraordinara a elevelor lui Ioan Baban. Felicitari Dunarea Braila! HC Dunarea Braila bifeaza a 6-a victorie in Liga Nationala de handbal feminin si se claseaza pe locul secund al clasamentului, acumuland un total de 13 puncte, cu 1 punct mai putin decat liderul Oltchim Ramnicu Valcea. Liga Nationala se va intrerupe pana in luna ianuarie a anului viitor, urmand ca HC Dunarea sa joace pe 14.01.2012, in sala polivalenta “Danubius”, o partida extrem de grea impotriva campioanei Romaniei – Oltchim Ramnicu Valcea.

La finalul jocului, antrenorul HC Dunarea, Ioan Baban, a declarat: “Am reusit o victorie mare pe terenul unei echipe unde se castiga foarte greu. Succesul nostru este foarte meritat, pentru ca am condus de la un capat la celalalt partida, una pe care am pregatit-o foarte bine in aceasta pauza. Diferenta in favoarea noastra a fost facuta de aparare, chiar daca unii ar crede ca cele 12 aruncari de la sapte metri au venit in urma unei aparari vulnerabile. Nu am lasat spatii de patrundere lui Busuioceanu si Stoleru. Meritul este in totalitate al jucatoarelor, al conducerii si nu in ultimul rand al suporterilor, pentru ca echipa este sustinuta si in jurul echipei este o atmosfera foarte frumoasa. Mai este insa mult pana departe, campionatul pentru noi abea a inceput si trebuie sa ramanem cu picioarele pe pamant si sa ne pregatim cat mai bine. Ne asteapta o luna ianuarie extrem de aglomerata, cu meciuri din patru in patru zile, in urma careia vom putea arata daca suntem sau nu puternici.”

HC Dunarea Braila: L. Iancu (5), A. Adespii (5), A. Lobach (4), G. Perianu (4), L. Craciun (3), R. Constantinescu (3), A. Yushckenko (3), R. Irimia (1)

Antrenor: Ioan Baban T Secund: Cristian Cezar Preda

HCM Roman: A. Busuioceanu (12), M. Criclevit (3), C. Stoleru (3), R. Ivan-Agrigoroaei (2), M. Gherman (2), N. Rusu (2), A. Horobet (1)

Antrenor: Cornel Badulescu

Arbitri: Adrian Barbu si Sorin Nica (Arges)

Iata si celelalte rezultate ale etapei a VII-a:

HC Otelul Galati – HCM Baia Mare 36-17 (20-6)

CSM Bucuresti – ACS Corona Brasov 28-26 (14-15)

“U” Jolidon Cluj – CSM 2010 Bacau 34-24 (16-14)

Oltchim Rm. Valcea – HC Zalau 35-26 (19-11)

CSU Neptun Constanta – CSM Cetate Devatrans 24-21 (12-10)

CSM Ploiesti – SCM Craiova 26-24 (14-10)

Comentarii

comentariu

About the Author

-