Published On: Soare, Noi 13th, 2011

Conpet Ciresu a suferit prima infrangere in deplasare din acest sezon!

Share This
Tags

Rapid II Bucuresti – Conpet Ciresu  2-0 (1-0)

*giulestestenii au profitat de doua gafe personale ale lui Musat

In ciuda faptului ca era neinvinsa in partidele jucate pana acum in deplasare unde reusisera sa obtina doua victorii si doua „remize”, Conpet Ciresu a suferit vineri prima infrangere pe teren „strain”, tocmai acolo unde se astepta mai putin: pe terenul ultimei clasate, Rapid II Bucuresti. „Lanterna rosie” a seriei a II-a din liga a III-a avea doar 2 (doua!) puncte dupa 12 etape, si se parea ca tot cu atatea vor ramane si dupa meciul cu „ciresarii” braileni. Cu toate ca echipa antrenata de Vasile Darie si Ionel Ivan parea favorita (teoretic) la castigarea celor trei puncte puse in joc, jucatorii de la „satelitul” lui George Copos au dat dovada de mult pragmatism reusind sa se impuna in final cu scorul de 2-0, „giulestenii” ratand si un penalty in minutul 40, la scorul de 1-0 pentru ei.

Brailenii au primit primul gol in minutul 2 al partidei, aceasta fiind a cincea oara in acest sezon in care brailenii primesc gol in primele cinci minute ale jocului (?!?), dar golul primit s-a datorat mai intai unei grave greseli a fundasului brailean Musat, urmata apoi de un hent clar ca lumina zilei comis de Ciolacu, si nesanctionat de arbitrul Florin Macovei (Galati) care a condus de altfel destul de slab  meciul, aceeasi prestatie catastrofala avand si asistentul Marius Diaconu (Ploiesti). La faza primului gol, Burlacu a slalomat pe partea dreapta, profitand de o pasa cadou venita de la…Musat, a trimis apoi la 16 metri de poarta braileana, acolo unde Ciolacu si-a facut mingea (clar) cu mana pe langa Cotiga (simplu jalon la acea faza), dupa care l-a invins pe Stoica cu un sut plasat: 1-0!

Oaspetii trec bine peste socul primirii golului si se aseaza in jumatatea de teren a gazdelor, dar Grozea (min. 7), Nicolita (min. 12), si Ilie (min. 29) nu reusesc sa restabileasca egalitatea ratand din situatii favorabile. Rapidistii se multumesc doar sa contraatace, dar asistentul Marius Diaconu i-a oprit pe Burlacu (de doua ori) si Ciolacu (o data) scapati singuri spre poarta braileana, complet eronat, pe motiv de ofsaid. A venit apoi minutul 40, cand in urma unei lovituri de colt batuta de Daescu de pe partea dreapta, portarul Stoica a iesit si a boxat mingea venita in careul sau, dar s-a ciocnit in saritura de Burlacu pe la 10-11 metri de poarta, iar centralul Florin Macovei a considerat ca braileanul a faultat si a dictat lovitura de la 11 metri pentru gazde spre stupefactia generala a celor aproximativ 20 de spectatori prezenti la meci! A urmat apoi un spectacol grotesc oferit de Stoica care a protestat intr-un mod original la decizia centralului (care oricum nu-si mai schimba decizia), dar apoi s-a facut dreptate: penalty-ul a fost executat de Grigore, care a trimis mingea in bara din stanga a portii brailene, ratand astfel desprinderea.

Debutul partii secunde este dominat categoric de Conpet Ciresu care rateaza iarasi egalarea prin Puscasu (min. 50), Oprea (min. 53), si Nicolita (min. 60) jucatori care trimit putin pe langa poarta gazdelor din apropiere, in timp ce Mandroasa, aflat singur la 15 metri de poarta gazdelor, trage direct in Draghia (min. 62). Scapati cu fata curata de acest iures brailean, giulestenii trec in sfarsit linia de la centrul terenului in minutul 64, dar sutul lui Matei de la 20 de metri este aparat sigur de Stoica. A venit apoi in minutul 70 si faza de cascadorii rasului din care gazdele si-au dublat avantajul: Stoica i-a trimis mingea lui Musat pe la 20 de metri de propria poarta, acesta i-a pasat elegant lui…Burlacu, iar acesta a profitat de cadoul primit si dupa ce a mai facut 2-3 pasi l-a executat cu sange rece pentru a doua oara pe Stoica uluit de greseala coeechipierului sau: 2-0 pentru gazde!

Finalul partidei este unul dominat categoric de braileni, dar acestia nu-si mai creeaza vreo ocazie clara de gol la poarta aparata de Draghia, si astfel meciul se incheie cu victoria gazdelor cu scorul de 2-0, deoarece au profitat de cele doua „cadouri” primite de la Musat, si  astfel „satelitul” lui George Copos si-a trecut in cont primul succes din actuala stagiune a ligii a III-a, dar ramane tot pe ultimul loc al clasamentului cu numai 5 puncte. De partea cealalta, Conpet Ciresu mai spera la salvarea de la retrogradare chiar daca se afla pe locul 13 cu 11 puncte, deoarece la gruparea braileana se anunta in pauza de iarna o mare remaniere a lotului de jucatori!! Pe stadionul „Intergaz” din Popesti-Leordeni s-au aflat fata in fata urmatoarele formatii:

Rapid II : Draghia – Patrascu, Paraschiv, Grigore, Daescu – Calin (min. 54: Matei), Zainea, Serbanescu, Burlacu (min. 80: Petrisor) – Ciolacu, Martin (min. 60: Dobroiu). Antrenor: Florica Draghici

Conpet Ciresu: Stoica – Grozea (min. 85: Baciu), Baicu (min. 34: Mandroasa;  min. 69: Stoian), Musat, Craciun – Perca, Cotiga, Ilie – Oprea, Nicolita, Puscasu. Antrenori: Vasile Darie si Ionel Ivan.

Au arbitrat slab: Florin Macovei (Galati), Marius Diaconu si Catalin Popovici (ambii din Ploiesti).

Valentin Constantinescu

Comentarii

comentariu

About the Author

-