Published On: Soare, Noi 6th, 2011

Conpet Ciresu a marcat din nou acasa dupa 77 de zile, dar a pierdut iarasi!!

Share This
Tags

Conpet Ciresu – CS Tunari  1-3 (0-2)

In ciuda faptului ca presedintele Conpet-ului din Ciresu, Valentin Avramescu, directorul sportiv Vasile Popa precum si antrenorii Vasile Darie si Ionel Ivan erau ferm convinsi ca brailenii vor reusi sa învinga pe CS Tunari în partida de vineri de la Ianca, deoarece considerau ca adversariii sunt o echipa accesibila, pe teren lucrurile nu au stat tocmai asa cum se asteptau gazdele, deoarece oaspetii au castigat în cele din urma cu scorul de 3-1!  „Ciresarii” au început partida destul de bine, facand un presing destul de serios în jumatatea de teren adversa, dar în minutul 10 Nicolita si Oprea se încurca unul pe altul în fata portii si irosesc deschiderea scorului. Replica oaspetilor a venit la faza imediat urmatoare, dar Stoica a iesit bine din poarta si l-a oprit din drumul spre gol pe Pastin. Gazdele revin în atac, dar la un contraatac perfect al ilfovenilor, Popescu a sutat imparabil, de la 20 de metri, în vinclul portii aparate de Stoica: 0-1 (min. 12)!

A urmat apoi o perioada în care Conpet Ciresu a dominat teritorial dar fara sa-si creeze vreo faza notabila la poarta aparata de Craiu, pentru ca în minutul 34, CS Tunari sa-si mareasca avantajul pe tabela de marcaj prin acelasi Popescu, care a profitat de o gafa monumentala facuta de Musat, si l-a învins din nou pe Stoica cu un sut sub transversala de la 10-11 metri, si meciul era jucat: 0-2!! Pana la pauza brailenii au ratat ocazia de a marca prin Puscasu (min.42), si Nicolita (min. 44), si astfel oaspetii intra la cabine cu un nesperat avantaj de doua goluri pe tabela de marcaj!!

Imediat dupa pauza (min.48) Stoica scoate de sub transversala mingea trimisa de la 20 de metri de Cantur, dupa care brailenii reiau asaltul la poarta adversa, dar din pacate pentru ei Craciun (cel mai bun jucator al brailenilor) rateaza de doua ori reducerea scorului în ipostaze de singur cu portarul (min. 68 si 72). În plina dominare a gazdelor, Cantur a scapat pe contraatac iar Ilie l-a faultat pe acesta la 20 de metri de propria poarta. Lovitura libera a fost executata impecabil de Dumitru, portarul Stoica a fost simplu spectator, iar mingea s-a dus în plasa: 0-3(min.77). Peste numai doua minute (min. 79), Conpet Ciresu reuseste sa marcheze golul de onoare: Craciunescu a fost faultat în careu de Ilie Cristian (care a fost eliminat pentru acest fault), iar Nicolita a marcat primul gol al Conpet-ului pe teren propriu, dupa o pauza de 77 de zile (precedentul gol al brailenilor pe teren propriu a fost marcat  tot de Nicolita în meciul castigat de „ciresari” cu 2-0 în etapa inaugurala cu Comprest GIM Bucuresti). Brailenii prin aripi dupa golul marcat si oaspetii sunt sufocati în propriul careu de o echipa a gazdelor care rateaza golul al doilea dupa ocazii clare irosite de Puscasu (min.82)  Oprea (min.88), Ilie (min.90), Nicolita (min.91 si 93) si Craciunescu (min. 96). Astfel, CS Tunari si-a trecut în cont trei puncte la care nu prea sperau înaintea meciului, chiar daca Conpet Ciresu a facut cel mai bun meci al ei pe teren propriu de pana acum!!

Asta a fost în linii mari istoria celui de-al saselea esec consecutiv pe teren propriu al Conpet-ului Ciresu, formatie care în etapa viitoare se va deplasa pe terenul „lanternei rosii” al seriei a doua Rapid II Bucuresti, cu speranta ca vor reusi sa obtina un nou succes în deplasare! Nu de alta dar braileniii sunt neînvinsi în partidele din deplasare, acolo unde au castigat nu mai putin de opt puncte: doua victorii si doua rezultate de egalitate!! Dar pana la partida viitoare va prezentam componenta celor doua formatii care s-au aflat fata în fata în partida de pe stadionul „Stefan Vrabioru” din Ianca:

Conpet Ciresu: Stoica – Grozea, Ilie, Musat (min.46: Cotiga), Baicu (min.85: Hutu) – Craciun (min. 73: Craciunescu), Perca, Mirescu (min.46: Stoian) – Oprea, Nicolita, Puscasu. Antrenori: Vasile Darie si Ionel Ivan

CS Tunari: Craiu – Ilie Cristian (eliminat în minutul 78), Achitei, Horeanu, Pastin (min. 60: Mihalache) – Popescu (min. 83: Sava), Becali (min. :77 Ene), Cantur, Ilie Ionut – Burghelea, Dumitru (min. 90: Simion). Antrenor: Ion Voicu.

Dup acest esec, Conpet Ciresu a ramas cu 11 puncte si coborat pe locul 12, iar celelalte rezultate înregistrate în seria a II-a a ligii a III-a, în etapa a 12-a, sunt urmatoarele:

Viitorul Chirnogi – FC Voluntari  2-0 (1-0)

Unirea Slobozia – ACS Berceni  1-1 (1-1)

Eolica Baia – CS Balotesti  3-2 (1-0)

CS Eforie – Comprest GIM Bucuresti  2-0 (2-0)

CS Stefanesti – Rapid II Bucuresti  3-2 (0-1)

Dunarea Calarasi a stat deoarece Phoenix Ulmu s-a retras din campionat

Comentarii

comentariu

About the Author

-