Published On: mar, Oct 18th, 2011

Pentru o noua paradigma a statului

Share This
Tags

Multi dintre noi au crezut ca tranzitia catre capitalism si catre o societate deschisa s-a incheiat odata cu aderarea Romaniei la NATO si, mai ales, odata cu integrarea in Uniunea Europeana. Criza actuala ne-a demonstrat, insa, ca economia romaneasca este deosebit de vulnerabila si lipsita de resurse interne pentru a-si atenua dezechilibrele, ca Romania este mai degraba complementara decat competitiva in Uniunea Europeana. Iata ca astazi, in numele statului social si al binelui public, asa cum l-a definit acesta, dupa mai mult de douazeci de ani de tranzitie am ajuns la punctul de plecare: in loc de a evolua prin paradigma dezvoltarii, am involuat prin intoarcerea la combaterea saraciei. Aceasta intoarcere este efectul aplicarii inconsecvente, distorsionate si populiste a principiilor statului social. Una dintre marile probleme ale tranzitiei din Romania a fost chiar cea a statului: cu cat acesta tindea sa se modernizeze, cu atat el isi restrangea baza sociala, ceea ce a pus in fata partidelor politice, mai ales in conditiile aglomerarii competitiilor electorale, o dilema greu de depasit:  modernizarea statului cu riscul pierderii puterii politice, ori reintoarcerea la populism, cu castig electoral garantat? Impostura in care se afla astazi statul social este evidenta. Nu se poate redistribui prin politici publice sustenabile decat ceea ce o societate matura, dezvoltata, creeaza prin acumulare de avutie. Aceasta este, de fapt, ceea ce isi propune statul liberal, prin atributele sale. In conditiile unei evolutii organice a societatii noastre, intre statul social si statul liberal nu ar fi trebuit sa existe diferente atat de dramatice. In fapt, datorita conditiilor istorice si culturale, diferentele sunt majore. Starea de deficit in care se afla societatea romaneasca este o consecinta a predilectiei obsesive pentru statul social. Deficitele sunt variate si cronice: deficit de democratie, deficite institutionale, deficite economice si deficite culturale. Iesirea din starea de deficit a societatii necesita trecerea de la statul social la statul liberal. Romania a experimentat atat formele statului social cat si, ceva mai timid, pe cele ale statului liberal. Din pacate, insa, de fiecare data, datorita contextului politc si istoric, rezultatul a fost marcat de jumatati de masura, ducand la combinatii hibride. {n perioada 1990 – 2004 viziunea de stat a fost precumpanitor sau, mai degraba, asa-zis sociala. Impozite relativ mari, egalitate impusa la limita saraciei si atributii precumpanitoare, asimetrice ale statului in rapport cu cetatenii si cu mediul de afaceri. Consacrarea statului social intr-o perioada in care structurile etatiste ale economiei socialiste nu fusesera inca demantelate, in care mentalitatile erau marcate de egalitarism, populism si nationalism, si in care capitalul, sub diversele sale forme – industrial, financiar, funciar ori tehnologic – nu era dezvoltat si nu evolua intr-o economie deschisa, competitionala, a constituit o mare greseala. Principalul efort ce trebuia facut in anii ’90 era cel de deschidere a economiei, de liberalizare, si nu de evolutie controlata. Din acest motiv, Romania nu a avut un stat social, in acceptiunea Europeana a termenului, ci un stat clientelar si egalitar. Aceasta a permis si convertirea elitelor politice si directocratice ale comunismului in elitele politice si economice postcomuniste, intarziind tranzitia din Romania cu peste un deceniu. Si, din pacate, astfel am avut mai toate ponoasele statului social (impozite mari, birocratie), dar mai nici unul din foloasele sale (venituri bugetare consistente, cresterea nivelului de trai si protectie sociala reala). Prin programul de guvernare pe care l-am coordonat in 2005 am incercat sa schimbam aceasta paradigma. Am reusit doar in parte. Impozitele au fost reduse masiv (impozitul pe profit de la 25% la 16%, impozitul pe venit de la o medie de 24,8% la o cota unica de 16%, contributiile de la 49,5% la 39,5%). Din pacate, insa, lipsa unui suport politic real a facut ca reforma sa nu poata fi realizata si in ce priveste cealalta componenta, cea care tinea de modernizarea statului.  Este ceea ce trebuie facut in perioada urmatoare, pe trei componente : infrastructura, competivitate si mari sisteme publice. {n aceasta privinta, clasa politica trebuie sa inteleaga faptul ca e nevoie de un nou proiect national, mai ambitios chiar decat aderarea la UE. Si ca trebuie sa abandonam obsesia unui iluzoriu stat social.

Comentarii

comentariu

About the Author

-