Published On: mar, Sep 27th, 2011

Victor Ponta: Igas si Baconschi ar trebui remaniati pentru esecul aderarii la Schengen

Share This
Tags

Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat in cadrul unui interviu ca remanierea Guvernului ar trebui sa inceapa cel putin cu Ministrul de Externe si cel de Interne, principalii responsabili pentru esecul aderarii Romaniei la spatiul Schengen. „Sunt convins de faptul ca cel putin esecul nostru de a intra in Spatiul Schengen, asa cum este in orice tara occidentala, trebuie sa duca la niste responsabilitati, iar aici ministrul de Externe si cel de Interne sunt categoric responsabili. In rest, sunt cateva puncte foarte slabe. Este vorba de ministrul de Finante si este vorba in mod clar de ministrii care au lipsa de performanta in absorbtia fondurilor europene”, a afirmat presedintele PSD.

Victor Ponta considera ca aderarea in Spatiul Schengen nu se rezuma la achizitia de camere de luat vederi sau computere, ci ea presupune incredere din partea europenilor in oamenii care deservesc aceasta aparatura. „Trebuie sa intelegem ce s-a intamplat, sa nu ne mai mintim ca am indeplinit criterii tehnice, dar nu ne vor nu stiu ce Guvern din Olanda sau Finlanda. Intrarea in Spatiul Schengen nu este doar o inventariere: cate computere, masini, camere de luat vederi ai, ci in primul rand este o problema de incredere fata de personalul care deserveste aceste mijloace tehnice. Daca cei din Europa nu au incredere in vamesii nostri, in politia noastra de frontiera, putem sa cumparam oricate camere de luat vederi sau computere. Trebuie sa intelegem apoi ca lupta impotriva coruptiei in aceste doua domenii a inceput foarte spectaculos in februarie, cu sute de vamesi si de politisti, si s-a oprit cand a ajuns la nivelurile superioare, la Sorin Blejnar, la oamenii numiti politic, sefii de vami si ceilalti”, a declarat Victor Ponta.

Liderul social-democrat considera ca Romania ar castiga la capitolul incredere daca autoritatile de la Bucuresti ar propune functionari europeni la granitele  tarii. „Ar trebui sa avem curaj si sa cerem la granita Romaniei si evident a Bulgariei, o politie europeana. Nu ar fi niciun fel de problema pentru suveranitatea Romaniei, daca la granita Romaniei cu Moldova sau cu Ucraina ar fi si functionari olandezi sau danezi sau francezi sau englezi. In acest fel, in mod sigur, partenerii nostri europeni ar avea incredere. Dincolo de asta, insa, politica la nivel european este si influenta si lobby, si nu vreau sa jignesc sau sa ridiculizez, dar imi este imposibil sa mi-l imaginez pe domnul Igas facand un asemenea lobby atat de practicat si atat de necesar la nivel european”.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-