Published On: joi, Sep 8th, 2011

Titanicul de pe Dunare

Share This
Tags

Sambata se implinesc 22 de ani de la una dintre cele mai mari tragedii petrecute pe Dunare: accidentul naval petrecut in data de 10 septembrie 1989, soldat cu scufundarea pasagerului Mogosoaia si moartea a 239 de oameni. Pe 10 septembrie 1989, nava de pasageri “Mogosoaia” se deplasa intre Galati si Grindu, cand a fost lovita si scufundata de un convoi de barje bulgaresc. Infobraila va prezinta marturia cutremuratoare a unui membru al echipajului, nostromul Laurentiu Enciu, care la data accidentului avea varsta de 24 de ani, dar si a cameramanului Securitatii, care sustine ca autoritatile romane au dorit, in primele ore de dupa tragedie, sa ascunda numarul mare de morti.

O FETITA STATEA LA TIMONA SI RECITA POEZII

“Cu o zi inainte a fost o excursie in jurul portului Galati, cu niste ecologisti, lume buna, si nu ne-am fi permis sa bem. Oricum, eram toti treji, in tinuta obligatorie, asa cum ne cerea serviciul. Dupa acea excursie, pe la ora 16,00, am plecat din portul Galati la Pisica, unde am innoptat. Acolo, am stat la ponton si am facut programul navei, adica o curatire a ei care se face dupa orice cursa. Ca sef de echipaj, am supravegheat operatiunea si i-am ajutat pe colegii mei, Remus si Daniel. Apoi am mancat impreuna si eu m-am retras la cabina sa ma odihnesc. Unii au ramas la serviciul de paza si siguranta. Comandantul si tot echipajul era la nava, in afara de secund, Piciorgros Florin, care s-a invoit dupa excursie de la comandant, pentru ca era ziua lui. Ii mai lipsea bucatareasa care ramasese acasa fiindca nu aveam butelie la bord. Ei au scapat… Am ajuns in Galati dupa ora 7. Tin minte ca se lasase o ceata de 80-90%, care nu era cand am urcat in amonte. Am imbarcat foarte multi oameni. Era toamna, se duceau la cules de vie, cred ca era si o nunta, n-am vazut mire si mireasa, dar atmosfera era de asa natura, se striga “socru mare”, socru mic”… Ceata persista. A venit cineva de la Capitanie care ne spunea ba sa plecam, ba sa nu plecam. Nu retin cum il cheama, dar stiu ca a fost dat afara dupa aceea. El ne-a spus ca e voie sa plecam atunci cand se vede malul celalalt. Stiu ca am mai intarziat putin, pana s-a vazut celalalt mal. Am pornit, am facut rondoul. Un lucru care si acum ma rascoleste este ca electricianul de bord, care era pisican, a venit cu o fetita, a lasat-o la noi si a plecat, ca avea treaba. Si, la comanda, eram eu, comandantul, pilotul si ea, care statea acolo, pe un scaunel, si ne spunea poezii”, povesteste Enciu.

DECIZIE CONTROVERSATA

“Pe Dunare se lasau dopuri de ceata”, spune Enciu. “Ceata mare, 90%. In zona Bazinului Nou erau niste cargouri ancorate in linie care ocupau foarte mult latimea Dunarii. Pe radar, asta face ecranare, vapoarele nu mai au forma normala, sunt pete mari, nu se vad clar. Comandantul era la radar si pilotul era la carma si erau foarte atenti. Totusi nu au vazut convoiul. La cca 100 de metri, eu l-am vazut si le-am spus. A urmat o discutie intre ei: comandantul a spus sa faca stanga, spre malul drept, dar acolo erau ancorate barjele; pilotul a spus sa faca dreapta, spre malul stang. Si pilotul de la carma a luat-o spre stanga” (in declaratia comandantului bulgar Angelovski exista aceasta nedumerire: “Am reflectat mult de ce comandantul navei romanesti a luat aceasta decizie, de virare a navei spre stanga”. Nenorocirea a facut ca barja ne-a prins cu prova sub braul care protejeaza nava la acostari si, pur si simplu, ne-a facut “capac”. Mi-e greu sa povestesc la cineva care nu e cunoscator ce a vrut sa faca pilotul. Daca mai mergeam cativa metri, putea sa contreze pe convoi si sa evitam abordarea. A fost vorba de cativa metri. Macar mijlocul navei sa-l fi prins, bagam prova pe lateral si nu se intampla nimic. Asta din experienta mea de pilot. Si asta cred ca a vrut sa faca pilotul, dar n-a avut timp. E vorba de zece metri, de cateva secunde, daca scapam… Dar erau ape mari, erau busteni pe Dunare, iar noi coboram cu viteza mare”…

“AM ALERGAT PE PERETII NAVEI”

“Am iesit afara, in bord, sa vad ce se intampla si sa iau masurile care se puteau lua atunci. Nu am primit nici o dispozitie de la comandant, fiindca, in momentul acela, nu erau dispozitii. Erau reactii. Nu stiu ce au facut ceilalti de la comanda, eram preocupat de ce trebuia sa fac eu. Cand am iesit, a inceput nava sa se rastoarne. Fusese lovita in bordul drept si se inclina spre bordul stang. O inclinare accentuata si foarte rapida, fiindca eu fugeam pe pereti, in timp ce ea se rasturna. Am vazut cum cativa oameni au inceput sa paseasca pe convoi (trebuie sa va spun ca nu avea luminile de pozitie aprinse, incat am crezut ca e la ancora). In cateva secunde, nu pot sa masor, au trecut vreo cinci oameni dincolo, dintre cei care erau la o tigara, afara. A fost un moment de liniste totala, asa, si oamenii paseau nehotarati… Dupa care, a inceput sa se rastoarne cu viteza si eu fugeam in sensul invers al rotirii, pe peretii care acum erau orizontali. Fugeam spre chila si eu ajuns pe “opera vie”, cum se spune, de unde am sarit in apa. Am inotat zdravan, cat mai departe, sa nu ma prinda vartejul. Cand m-am uitat inapoi, am vazut ca nava a avut un moment de revenire. In momentul acela, mi-a venit sa rad: “Uite, nostromul fuge primul!” – imi ziceam, ca in loc sa stau acolo, am fugit ca un las. Aveam sentimentul asta! Ce-o sa spuna colegii, ma gandeam, cand totul se va termina cu bine si eu sunt in apa… Pe urma mi-am dat seama ca e serioasa treaba, am vazut mai multi oameni in jurul meu, am vazut cum se inecau, cum cereau ajutor… Am vazut un colac, la zece metri si o pluta – una din cele doua, cu care pasagerele sunt prevazute, ca in caz de avarie sa iasa la suprafata. Am ales pluta, am inotat si m-am urcat pe ea. In timp ce inaintam spre convoi, am mai scos doi oameni, nu stiu cum ii cheama, care inotau. Am tipat la ei, ca faceau prostii, erau disperati si ma trageau si pe mine. Nu puteau sa sara pe barja si mai tare indepartau pluta. I-am ajutat pana la urma sa iasa. Am urcat si m-am dus si eu la prova, sa vad ce se intampla. Erau acolo oameni care tipau, se tineau de ancora, altii incercau sa iasa. Vaporul statea rasturnat, putin “capac”, dar nu de tot. Inca nu se scufundase. Nu stiu cat a mai durat, eu nu l-am vazut scufundandu-se, ca m-a luat cineva si m-a dus sa-mi dea un ceai in cabina. Oricum, pana s-a scufundat, probabil a trecut vreun sfert de ora. Bulgarii au incercat sa salveze oameni, le aruncau sonde, parame, sa se agate. Multi nu rezistau la efortul de a fi trasi sus”.

SECURITATEA A VRUT CA NUMARUL VICTIMELEOR SA FIE MAI MIC

“Am fost dus in Bazinul Nou si, cu o masina, am ajuns la NAVROM. Acolo au inceput intrebarile. Eram ud leaorca si am stat ud asa, in Palatul NAVROM-ului, pana seara si am raspuns la toate intrebarile care mi se puneau. Le-am spus ceea ce v-am spus si dumneavoastra, dar mai mult in termeni tehnici. Nu mi-au pus fiola, dar m-au mirosit, m-au intrebat exact ceea ce se presupune daca eram bauti la bord. Am fost solicitat si la identificarea cadavrelor, dar mai putin. Au incercat sa ma protejeze, sa nu vad. Era un necunoscut pe care nu-l revendicase nimeni si necunoscut a ramas. Pe urma, am plecat patru luni la tara, la bunici, in concediu si recuperari”, a conchis Enciu.

Intreaga operatiune de recuperare a navei, dar si a cadavrelor a fost fimata de Securitate. Infobraila a obtinut informatii in exclusivitate de la cameramanul Stefan Boghiu, cel care a pus la dispozitia ziarului nostru si imagini de la operatiunile de salvare. “Nava era inca sub apa, cand Securitatea a dat ordin ca scafandrii sa sparga geamurile, sa iasa cat mai multe cadavre. Nu am inteles de ce se dorea ca numarul victimelor sa fie mai mic. Poate ca la oara aceea nu se stia exact ca barjele bulgaresti erau vinovate de producerea accidentului”, a declarat Boghiu.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author