Published On: vin, Sep 16th, 2011

Opt case au fost cuprinse de flacari

Share This
Tags

Strazile Vasile Alecsandri si Ion Ghica aratau ieri ca dupa bombardament, nu mai putin de opt imobile fiind cuprinse de flacari. Zeci de pompieri s-au luptat cu focul, pe care au reusit sa-l stinga in cateva ore, iar medicii de pe ambulante au acordat sprijin medical persoanelor afectate, cele mai multe de atacuri de panica.  Incendiul a izbucnit în jurul orei 12.00, din curtea lui Neculai Oraseanu, care, potrivit informatiilor furnizate de catre pompieri, a aprins un foc in curte si nu l-a supravegheat. Din nefericire, este a doua oara cand din curtea lui Oraseanu focul se intinde la alte imobile, in urma cu trei ani fiind cuprinse de flacari trei case din vecinatate, au povestit vecinii reporterilor Infobraila.

S-a intervenit cu cinci autospeciale, care aveau nevoie, însa, sa iasa periodic din dispozitiv pentru a se alimenta cu apa, au precizat oficiali ai ISU Braila. Potrivit informatiilor furnizate de ISU, au fost afectate imobilele de la numerele 25, 25A, 27, 27A, 29 si 29A, de pe str. Vasile Alexandri, si de la numerele 32 si 34, de pe str. Ion Ghica. În total, au ars 770 metri patrati de acoperis si cinci anexe gospodaresti, imobilele de la numerele 25, str. Vasile Alexandri, si 34, str. Ion Ghica, fiind cel mai puternic afectate. Interventia pentru lichidarea incendiului a durat patru ore, de la 12.00 la 16.00.

Medicii de la Ambulanta au acordat ingrijiri speciale lui Neculai Oraseanu, domiciliat la nr. 27A, care a suferit arsuri la mâini. Si Lila Vasile, 82 de ani, domiciliata la nr. 29A, a fost evacuata cu ambulanta si internata în spital, pentru ca exista riscul sa fie intoxicata cu monoxid de carbon.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-