Published On: lun, Sep 12th, 2011

Insula Mica a Brailei – tinta investitiilor turistice

Share This
Tags

* Camelia Potec, cea care a adus onoare Brailei, prin medalia de aur castigata la inot, in cadrul Olimpiadei de la Atena, va investi in Insula Mica a Brailei, supranumita Balta lui Terente

Inotatoarea de exceptie Camelia Potec, mandra ca este braileanca, incearca tot posibilul pentru a contribui la dezvoltarea orasului, investind in mai multe proiecte, cu scopul de a atrage turistii si spre aceasta zona a tarii. Camelia Potec si-a pus deja amprenta asupra orasului sau natal atat prin renumele castigat in urma Olimpiadei de la Atena, dar si prin deschiderea hotelului plutitor de pe Dunare, inaugurat sambata, in compania Ministrului Turismului, Elena Udrea.

Dar Potec nu se opreste aici. In cadrul festivitatii de inaugurare a hotelului plutitor, “Camelia”, de pe Dunare, inotatoarea a anuntat ca are intentia de a face cateva investitii si in Parcul Natural Balta Mica, dorind sa construiasca un port turistic. Conform primelor estimari, proiectul se ridica undeva la 200.000 de euro, portul cuprinzand si un hotel, un restaurant, cateva ambarcatiuni si 15 trasee.

Pasiunea pentru turism a descoperit-o inca de cand era mica, in calatoriile in care isi insotea tatal, pentru a observa si admira nenumaratele specii de pasari rare. Constienta de inclinatia pe care o are, sportiva a optat sa urmeze cursurile Facultatii de Turism, planuind ca in momentul in care va fi nevoita sa renunte la inot, cel mai probabil, la anul, dupa olimpiade, sa se dedice doar celei de-a doua pasiuni, turismului. „De la noua ani nu fac altceva decat sa calatoresc si sa fac sport si, la 18 ani, mi-am zis ca daca a te lasa de sport este greu, a nu mai calatori este si mai greu si de aceea am stiut exact ce vreau sa fac, sa fac turism. Am facut un prim pas deschizand hotelul plutitor, iar acum urmeaza portul turistic din Balta Mica a Brailei, unde am stabilit 15 trasee pe axa de Nord-Sud a parcului”, a declarat Camelia Potec.

Pentru a putea sa puna in aplicare proiectul, Camelia Potec a achizitionat in urma cu cateva luni un teren cu suprafata de 2.000 de metri patrati, in Balta Mica a Brailei, sau asa cum mai e cunoscuta, in a doua delta a Dunarii.  „Camelia a cumparat 2000 de metri patrati in Balta Mica a Brailei, pe bratul Manusoaia, si vrea sa investeasca acolo. Vom face de asa natura incat totul sa fie eco, bazat pe panouri solare si eoliene, iar daca turistul va vrea sa pescuiasca, in doua, trei ore, ii vom obtine permisul de pescar”, a sustinut Grigore Potec, tatal Cameliei Potec.

Comentarii

comentariu

About the Author

-