Published On: lun, Sep 26th, 2011

Calificare la mana altora, in 2012 !

Share This
Tags

Noi vrem in Schengen iar unii ce se cred mai cu mot nu ne vor.Olanda si Finlanda… Polonia a dorit si a reusit sa ne mentina cu sanse reale in cursa spre Schengen, amanand votul. Cele doua state mai sus mentionate nici nu au vrut sa auda de o eventuala accedere a Romaniei si asta nu e vina lor ci a actualului guvern dar si a noastra a tuturor romanilor. Mai trebuie sa mergem la inca o runda sau mai multe de discutii si negocieri, mereu o dam la baraj. Dar nu suntem singurii intr-o astfel de situatie, asta indulcindu-ne oarecum pilula amara a refuzului statelor nordice. Alaturi de noi se mai afla Bulgaria, statul vecin si prieten… Franta si Germania, statele ce au pus bazele UE sunt si ele destul de reticiente si si-au pastrat de-a lungul timpului un statut de rezerva in ceea ce ne priveste. La acest moment cele doua tari resimt pareri de rau si pentru faptul ca ne-au primit in UE desi uita ca aveau mare nevoie de noi, de piata noastra de desfacere pentru produsele acestora, mai intai ne-au falimentat industria iar apoi agricultura fara nicio remuscare si cu largul concurs al rapacilor politicieni romani. Am acceptat niste conditii, draconice si in genunchi, si nu le-am respectat. Ministrul Traian Igas, ca si alti ministri implicati direct sau indirect, nu si-a facut datoria iar acum cersim un drept ce nu ne apartine decat pe hartie. Politicienii de pe Dambovita vor ca problema accederii noastre in spatiul Schengen sa fie repusa pe tapet intr-un timp cat mai scurt, la intalnirea din 18 octombrie a presedintilor de stat si de guvern, Olanda, Franta, Germania si Finlanda vor ca rediscutarea acestei chestiuni sa aiba loc anul viitor. Si totul porneste de la incredere…cum sa ai incredere in cineva care nu-si duce la [ndeplinire sarcini asumate prin semnarea unor Tratate de aderare ? Cand ne vom indeplini toate criteriile pentru care am semnat un ,,contract’’ atunci vom fi primiti dar si atunci vor mai persista unele suspiciuni si temeri reale in ceea ce ne priveste. Si chiar daca se va rediscuta in acest an primirea noastra in spatiul Schengen va trebui mai intai stabilirea unui calendar al discutiilor si apoi al acceptarii propriu-zise. Nu ne mai ramane decat sa mergem la mana altora, sa fim la mana altora de parca am fi la vreun campionat mondial sau european de fotbal, trebuie sa asteptam jocul rezultatelor si sa speram la o victorie clara din partea Poloniei. Indeplinirea acquis-ului Schengen, implementarea sa intru totul, si in special in lupta impotriva coruptiei si crimei organizate, acestea vor fi obiectivele unde va trebui sa punctam si noi cat mai concret si nu ca pana acum in originalul stil dambovitean. Daca si atunci cand se va face strigarea finala, cand fluierul arbitrului se va auzi la final de partida, nu vom fi reusit sa avem un scor care sa ne avantajeze clar, atunci, probabil, portile Schengen ne vor fi inchise pentru foarte multi ani de aici incolo ori, poate, definitiv. Am tot fost amanati din primavara in vara,din vara in toamna si acum…pana la noi ordine! Concluzia este ca noi trebuie sa ,,batem’’la noi acasa, pe teren propriu, in primul rand iar apoi sa avem pretentii la victorii de rasunet in afara granitelor amaratului nostru stat. In Europa politizarea problemelor importante este la ea acasa, aici politizarea reprezinta natura primordiala ce caracterizeaza toate domeniile si incurca toate lucrurile ce ar putea / trebui sa mearga ca pe roate. In final o strigatura de pe margine : Hai Romania, ai valoare, esti cea mai tare din parcare ! Parcarea fiind goala. Goala ca si spatiul Schengen fara noi! Ar cam fi cazul sa schimbam antrenorul si toata echipa tehnica, ce ziceti de asta?

Comentarii

comentariu

About the Author

-