Published On: mar, Aug 30th, 2011

Rosia Montana, pe repede inainte

Share This
Tags

Incerc sa ma detasez de isteria profund interesata. Scriu niste chestii scurte, sigur amendabile, ilustrate cu fotografiile facute de colegul meu de la Jurnalul National Victor Stroe, fara pretentia de verdicte. N-am nici pricepere, nici abilitare legala.

E clar ca Traian Basescu si apropiatii lui au interese acolo, altfel nu s-ar zbate cu disperare sa legitimeze afacerea (a se scuti de povestea cu interesul national, nu halesc). Radu Berceanu e semnatarul ancestral al asocierii (intr-un guvern cu Traian Basescu la Transporturi), presedintele a facut repetate apeluri (inclusiv in campania electorala) de sustinere a proiectului, Felix Tataru a impartit o buna bucata de vreme publicitatea, iar PR-ul il face Corina Vintan. Cine nu-i cunoaste pe cei doi, sa caute pe Google, n-am timp si chef de alfabetizare politica cu toti tristii.

- Daca valoarea redeventei e mica pentru gusturile sale si standardele europene, presedintele Romaniei are in proximitate vinovatii si pe propriul scaun compliceleNici aia care sustin proiectul, nici aia care se opun vehement n-o fac (exclusiv) din convingere, ci mai mult pe interes ori din prostie. In esenta, toata galagia asta e generata de lupta pe resurse dintre doi miliardari, Mark Rich si George Soros.

- Aurul se scoate, nu doar in Romania, ci si in tari infinit mai ecologizate, utilizandu-se (si) cianuri (alternativa-i amalgamarea). Propaganda anti-exploatare se bazeaza pe spaima istorica a unei majoritati needucate de cianura, asimilata otravurilor din Evul Mediu. Daca aia o pot face in buna siguranta pentru mediul inconjurator, ar trebui sa putem si noi. Diferenta e ca noi, ca membri ai Parlamentului European, trebuie sa punem in aplicare directiva privind interzicerea exploatarii cu cianuri in spatii deschise.

- Sa stai cu curul pe resurse minerale (daca ele exista sigur, eu inca am serioase dubii) si sa nu le exploatezi, in ideea ca nu ne dam aurul din casa nici pe bani, este o prostie vecina cu iresponsabilitatea. In oglinda, povestea basesciana potrivit careia umplem buncarele BNR cu aur e o gogomanie manipulatoare. Aurul se lichidizeaza greu si sunt convins ca nu ne intoarcem la nivel mondial in comuna primitiva, sa promovam trocul.

- Dezvoltarea turismului la Rosia Montana, ca altrenativa la minerit, e o poveste de adormit copiii. Au mai vrut unii sa faca turism de masa si in Valea Jiului si s-a vazut ce a iesit. Noi nu suntem in stare sa ducem oameni pe asfalt in civilizatie.

- Daca m-ar obliga cineva sa aleg intre locuri de munca (plus dezvoltarea zonei) si sanatatea pestilor (plus verdele frunzelor), mi-as pune viata pentru oameni. Pe foametea de azi si, mai ales, pe aia efectiva care se prevede, mi se pare iresponsabil s-o arzi ecologist si sa-ti bagi picioarele-n oportunitatea economica

- Presa e de o ipocrizie crunta in povestea asta. Ii plac banii de la Gold Corporation (ar fi culmea sa nu, mai ales in dezastrul financiar in care abia mai respira), dar incearca sa para detasata sau moralista (Adevarul, spre exemplu, a urlat din toti bojocii, dupa ce a incasat mormane de bani, ca renunta la imorala reclama, pentru ca, zilele trecute, sa apara, pe tacute, publicitatea la Rosia Montana pe site).

P.S. Am fost invitat, de catre Corina Vintan, doi ani consecutivi, in Noua Zeelanda. Din motive care ma privesc doar pe mine, am refuzat politicos ambele invitatii tentante, dar nu-i condamn pe cei care le-au acceptat. Nici azi nu-s lamurit daca, in cazul in care pornirea exploatarii ar depinde exclusiv de mine, as semna sau nu.

Comentarii

comentariu

About the Author

-