Published On: vin, Aug 26th, 2011

“Şapte culori un singur curcubeu”

Share This
Tags

* este numele unei  activități educative desfășurate cu minorii și tinerii din Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti

In perioada 22 -25 august, la Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti s-a desfăşurat programul educativ “Şapte culori un singur curcubeu”. Activitatea s-a realizat in colaborare cu Fundaţia Surorilor Clarise ale Sf. Sacrament, fundaţie cu care Penitenciarul Tichilești a încheiat un Protocol de colaborare valabil 2 ani. Programul s-a derulat prin implicarea directă a Fundaţiei Surorilor Clarise ale Sf. Sacrament şi a unei echipe de 10 voluntari italieni membrii ai Federaţiei Viviamo In Positivo (VIP) cu sediul în Torino.  Italienii sunt membri ai unei organizaţii de caritate cu specific clown-voluntariat care, în timpul liber, organizează spectacole la spitalele de copii, la căminele de bătrâni şi în penitenciare reuşind să le aline internaţilor suferinţele sau tristeţea.

Programul a avut drept scop valorificarea unor aptitudini ale minorilor și tinerilor aflați. în P.M.T. Tichileşti şi oferirea unei alternative de relaxare și de petrecere a timpului liber, iar obiectivele programului au fost: inițierea minorilor şi tinerilor din P.M.T. în arta fotografică, deprinderea unor acrobații şi jonglerii specifice spectacolului de circ, formarea şi/sau dezvoltarea unor relații interpersonale pozitive, descoperirea, însușirea si alegerea alternativelor dezirabile social specifice vârstei, promovarea unor atitudinilor pozitive.

Programul s-a adresat persoanelor private de libertate condamnate definitiv, cu participarea a 20 de minori şi tineri de la regimul semideschis. Programul a debutat cu un spectacol susținut de către membrii asociației V.I.P. în data de 22.08.2011, la clubul minorilor, ulterior s-au derulat activitățile consacrate inițierii în arta fotografica, arta dramatica, acrobații, jonglerii iar în data de 25.08.2011, a avut loc un spectacol susținut de membrii V.I.P. şi de minorii şi tinerii participanţi la program. Cu aceasta ocazie au fost prezentate şi fotografiile realizate în cadrul proiectului. La spectacol a asistat tot efectivul de persoane private de libertate.

Penitenciarul de Minori si Tineri Tichilești este serviciul public responsabil cu asigurarea intervenţiei recuperative, în condiţii care garantează respectarea demnităţii umane, facilitând responsabilizarea şi reintegrarea în societate a persoanelor private de libertate, în acest context, vizita reprezentanţilor Vip Torino, s-a constituit într-o activitate de mare importanţă în vederea pregătirii persoanelor private de libertate pentru perioada post-detenţie oferindu-ne un model de oferta recuperativă”, se arată într-un comunicat dat publicităţii.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-