Published On: lun, Iul 18th, 2011

Un angajat al staţiei de pompare a apei S.P.P. a fost ameninţat cu pistolul

Share This
Tags

În ziua de 13 iulie, în jurul orelor 21, în timp ce se afla la locul de muncă, G.D., din comuna Măxineni, a fost ameninţat cu un pistol de către P.N., acesta fiind paznic de vânătoare al fondului nr. 18, din aceeaşi localitate. Vineri, victima s-a prezentat la sediul Poliţiei şi a depus plângere, la faţa locului, deplasându-se lucrători din cadrul Biroului Ordine Publică pentru Mediul Rural, care au efectuat verificări şi au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare.

De asemenea, poliţişti de la Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat un control la domiciliul celui reclamat, stabilind că acesta deţine, în baza ordinului de serviciu emis de Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Acvila Bucureşti, un număr de 3 arme, respectiv o armă de vânătoare, de calibru 12 mm, şi 25 cartuşe aferente, un pistol letal, de calibru 7,65 mm, şi 12 bucăţi cartuşe, şi un pistol neletal cu gaze, de calibru 9 mm, şi 6 cartuşe.

Comentarii

comentariu

About the Author

-