Published On: vin, Iul 29th, 2011

Mars de solidaritate cu politistul brailean Cristian Georgian Dobrila

Share This
Tags

* motociclisti, politisti si taximetristi au participat, in aceasta dupa-amiaza, la o actiune prin care vor sa sensibilizeze brailenii si sa ajute la strangerea sumei necesare pentru operatia si tratamentul de care are nevoie politistul ranit in misiune, in urma cu circa doua saptamani

Continua campanie de solidarizare cu singurul motopolitist din Braila, Cristian Georgian Dobrila, care a fost ranit recent in timp ce se afla in misiune, in judetul Constanta. Peste 100 de motociclisti, taximetristi, politisti, dar si simpli braileni care au venit cu masinile proprii au strabatut in aceasta dupa-amiaza cele mai circulate artere ale orasului Braila, in sunet de claxoane, pentru a atrage atentia opiniei publice cu privire la situatia grava in care se afla tanarul de 30 de ani care a suferit un accident care l-a bagat in spital, cu leziuni severe la coloana. Manifestantii au purtat pe motociclete si masini afise cu fotografia lui Cristian Georgian Dobrila, cu mesajul “Fii si tu alaturi de el” si informatii cu privire la contul in care pot fi facute donatii, in scopul strangerii sumei necesare pentru operatia motopolitistului, la o clinica din strainatate.

“Suntem cu totii alaturi de Cristian Dobrila si de familia lui si vrem sa ajutam, cat putem, ca sa se stranga suma necesara pentru transportul acestuia in strainatate si operatia propriu-zisa. Stim ca acum se afla intr-un spital din Bucuresti in stare foarte grava si are nevoie de o operatie foarte dificila la coloana. Prin tot ceea ce facem, incercam sa sensibilizam brailenii sa doneze orice suma, cat de mica, pentru operatia care trebuie facuta in strainatate si care este foarte scumpa”, a declarat unul dintre participanti.

“Actiunea noastra are ca scop sensibilizarea opinei publice in scopul strangerii de fonduri pentru prietenul  nostru Georgian Cristian Dobrila. Sper ca eforturile noastre sa aiba un ecou si sa reusim sa strangem suma necesara pentru operatie, sa-l putem ajuta sa se insanatoseasca”, a spus un alt participant.

“Cristian Georgian Dobrila este singurul motopolitist din Braila, un politist si un motociclist adevarat si de aceea vrem sa facem tot ce este posibil, ca sa-l ajutam si sa revina alaturi de noi cat mai repede”, a mai spus un motociclist.

Cei care doresc sa il ajute pe Georgian Dobrila pot depune bani in contul

RO37 RZBR 0000 0600 0271 8928, deschis la banca Raiffeisen de catre familia acestuia.

Amintim ca politistul brailean s-a angajat in urmarirea Mercedesului condus de Beniamin Tantas, in care se afla si Natalia Mateut, care a intrat in mai multe depasiri neregulamentare si circula cu viteza. Agentul a pierdut controlul motocicletei intr-o curba extrem de periculoasa si s-a izbit de un BMW, care venea pe contrasens. In urma accidentului, Georgian Cristian Dobrila a suferit fracturi de coloana si rani deosebit de grave, a fost internat la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta si apoi, a fost transportat cu elicopterul la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Starea acestuia s-a mai imbunatatit, dar leziunile pe care le are la coloana nu pot fi rezolvate in Romania. Alaturi de familia care incearca cu disperare sa faca rost de suma necesara operatiei, au venit prietenii, colegii din Politie, motociclisti din toata tara, precum si unii taximetristi. Acestia au demarat campania “Alaturi de Cristian Georgian Dobrila”, prin care incearca sa stranga fondurile necesare operatiei la o clinica din strainatate, adica aproximativ 70.000 de euro.

Cei care doresc sa ajute pot depune orice suma in contul

RO37 RZBR 0000 0600 0271 8928, deschis la banca Raiffeisen.

Comentarii

comentariu

About the Author

-