Published On: mar, Iun 21st, 2011

Poliţiştii locali continuă să-i amendeze pe cei ce vandalizează teii

Share This
Tags

În perioada 18 – 20 iunie 2011, poliţiştii locali au continuat acţiunile pe linia depistării persoanelor care sub pretextul culesului florilor de tei, vandalizează arborii de tei, rupându-le crengile, fapte sancţionate cu amendă de la 100 – 500 lei.

„Astfel, au fost depistate 28 persoane care culegeau flori de tei, dintre care 14 au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare de 6.500 lei, întrucât au fost surprinse rupând efectiv crengi din copaci. Celelalte persoane au fost avertizate şi li s-au adus la cunoştinţă sancţiunile aplicate în cazul vandalizării teilor din municipiu.

Exemplificăm: RADU FLORICA, amendă 500 lei, PATÎR CORINA, amendă 500 lei, PATÎR MĂDĂLIN, amendă 500 lei, MUSTAŢĂ AUREL, amendă 500 lei, DANCIUC MĂDĂLINA, amendă 500 lei, DANCIUC LEONARD, amendă 500 lei, DANCIUC MARIAN, amendă 500 lei, ŞTEFAN DĂNUŢ, amendă 250 lei, ŞTEFAN AURICA, amendă 500 lei, ŞTEFAN BANICA, amendă 500 lei, PARNICĂ STANA, amendă 500 lei, PARNICĂ NUŢI, amendă 250 lei, ALOMAN MIHAI, amendă 500 lei, ALOMAN STELUŢA, amendă 500 lei.

Aceste acţiuni vor continua şi în perioada următoare”, se arată într-un comunicat dat publicităţii.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-