Published On: mie, Iun 1st, 2011

Exportatorii de cereale nu vor mai putea solicita returnarea de TVA, ci doar firmele intermediare

Share This
Tags

* Guvernul a decis sa aplice taxarea inversa pentru cereale si plante

Guvernul a discutat astazi o Ordonanta de Urgenta care prevede ca firmele intermediare care vand cereale si plante tehnice firmelor exportatoare vor trebui sa ceara returnarea taxei pe valoare adaugata si nu exportatorii. Ordonanta urmeaza sa fie aplicata din luna iunie 2011, pana in iunie 2013, interval pentru care Uniunea Europeana si-a dat acordul pentru aplicarea acestei “taxari inverse”.

Executivul considera ca aceasta una dintre cele mai eficiente masuri pentru combaterea evaziunii fiscale, prin eliminarea firmelor-fantoma care nu plateau TVA-ul catre stat, in timp ce exportatorul cerea returnarea TVA, prejudiciind statul roman din perspectiva impozitelor si taxelor care trebuie achitate. Prin aplicarea taxarii inverse, intermediarii care cumpara cereale si plante tehnice vor factura fara TVA, iar exportatorul va exporta fara TVA si nu mai trebuie sa solicite rambursarea. Firmele intermediare, care vor realiza si operatiuni cu TVA, cum ar fi energie, apa, gaz, pentru a-si recupera TVA-ul, trebuie sa vina la bugetul statului cu documentele aferente.

Potrivit estimarilor Ministerului de Finante, prin aplicarea noilor reglementari, se vor atrage la bugetul statului veniturilor suplimentare de 240 milioane lei in 2011, 410 milioane lei in 2012 si 170 milioane lei in prima jumatate a anului 2013.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-