Published On: joi, Iun 9th, 2011

Brailenii refuza sa plateasca noua taxa “pe calamitati si dezastre naturale”

Share This
Tags

* peste 10.000 de persoane care au teren in zone inundabile refuza sa suporte din buzunarul propriu jumatate din cheltuielile de intretinere a digurilor de aparare * acestea ar trebui sa achite asa-numita “taxa pe calamitati si dezastre naturale”, ca sa acopere macar o parte din cheltuielile care, pana acum, cadeau in sarcina statului roman, fiind vorba despre siguranta nationala * din luna iunie, intretinerea digurilor ar trebui sa se faca din banii stransi de la particulari, la care s-ar adauga si contributia statului * riscul este major: deteriorarea digurilor si inundatii care pot acoperi localitati intregi , inclusiv municipiul Braila

 Incepand din luna iunie, proprietarii de pamanturi aflate in zone inundabile, unde sunt construite diguri de protectie sau canale de desecare, sunt obligati sa plateasca la Administratia Nationala de Imbunatatiri Funciare o cota – parte de 42% din totalul cheltuielilor presupuse de intretinerea acestora. Noua “taxa pe calamitati si dezastre naturale” a fost impusa printr-un act normativ aparut in luna martie, despre care multi dintre cei care ar trebui s-o plateasca nici macar nu au auzit pana acum. Taxa variaza, in functie de conditiile din teren ( respectiv, desecare prin pompare, desecare gravitationala sau dig de aparare) intre 12 si 42 de lei pe hectar, anual, ceea ce, pentru exploatatii de mii de hectare, inseamna sume substantiale.

La nivelul judetului Braila, ANIF-ul ar trebui sa colecteze acesti bani de la un numar estimat la 12- 14 mii de beneficiari, persoane fizice sau juridice. Mai exact, este vorba despre simpli tarani, care au un hectar, fermieri care detin mii de ha, primarii sau Consiliul Judetean, care au  in total peste 300.000 ha de teren, iar cei mai multi nu au bani sau daca au, nu au de gand sa plateasca noua taxa, pe care o considera aberanta.

Cel care a semnalat aceasta situatie, intr-o conferinta de presa, a fost liberalul Marius Zeles, care a declarat ca personal, a aflat intamplator despre acest act normativ si despre taxa pe care ar fi trebuit sa o plateasca pana la 1 iunie: “Este vorba de HG nr. 203 din 22 martie 2011, prin care Ministerul Agriculturii introduce o taxă pentru desecari, indiguiri, calamitati naturale si combaterea eroziunii solului. Practic, proprietarii de terenuri aflati in zonele inundabile si supuse riscului alunecarilor de teren sunt obligati prin acest act normativ sa incheie contracte cu ANIF si sa plateasca o taxa pe hectar. Potrivit unui ordin intern emis de ministrul Valeriu Tabara, dupa data de 31 mai 2011, lucrarile de intretinere si reparatii pe partea de imbunatatiri funciare se vor executa numai pe suprafetele pe care au fost incheiate contracte de prestari servicii cu beneficiarii. Ei chiar nu isi dau seama ca este vorba despre siguranta nationala? Adica nu mai repara digurile, daca nu platesc oamenii? Nu repara lucrurile care apartin statului? Digurile si canalele acelea nu au doar menirea sa impiedice inundarea terenului arabil, ci si aceea de prevenire a inundarii localitatilor. Nu poti lasa asta in grija persoanelor fizice, care nu au de unde plati! In plus, nici nu e treaba lor, a particularilor, sa repare digurile. ANIF-ul ce mai face atunci? Aceasta hotarare e data iresponsabil! La Braila, e vorba de 370.000 de ha irigate, de exemplu. Ce facem cu ele? Oricum, desi hotararea a intrat in vigoare, va spun ca niciun fermier din Braila nu a semnat, pentru ca e o aberatie!”.

Nici presedintele PNL Braila, Catalin Boboc, care este si el fermier, nu a achitat taxa. Boboc atrage atentia guvernantilor ca se joaca, astfel, cu viata a mii de persoane, numai la nivelul judetului Braila, care pot fi afectate de o inundatie provocata de Dunare sau de Siret. Boboc a precizat ca pericolul este foarte  real, mai ales ca experienta ultimilor ani a aratat ca a inceput sa se intample destul de des ca fie Dunarea, fie Siretul sa se umfle la un nivel la care autoritatile locale sa intre in alerta: “In primul rand, ca nu am stiut despre aceasta taxa, am aflat intamplator, nu ne-a informat nimeni. Eu, unul, am circa1500 de ha, ceea ce ar insemna sa platesc o taxa de circa 75.000 lei si pana acum nu numai ca nu am platit, dar nici macar nu am fost contactat de nimeni de la ANIF. Este o problema mai grava decat pare la prima vedere, adica o noua taxa pe care trebuie sa o platesc bietii fermieri, care si asa au mari probleme financiare, dupa ce li s-au taiat aproape toate subventiile. E o problema de siguranta nationala in ceea ce priveste pericolul inundatiilor si stim foarte bine ca din doi in doi ani, e o regula, noi, la Braila, avem astfel de probleme. Chiar isi permit guvernantii sa se joace cu un lucru atat de important precum intretinerea digurilor de aparare?!”.

Nu doar fermierii refuza sa plateasca pentru intretinerea digurilor, ci si primarii unor localitati. Spre exemplu, primarul Chiscaniului, Ion Craciun, considera aberanta ideea ca plateasca o astfel de taxa, in conditiile in care institutia sa are 10.000 ha aparate de digul Noianu-Chiscani. Craciun a declarat ca este de-a dreptul periculos sa lasi intretinerea digurilor pe seama banilor adunati de la proprietarii de pamant, dintre care multi sunt saraci lipiti si le atrage atentia guvernatilor ca daca Doamne-fereste, sparge digul Noianu-Chiscani, s-ar ajunge la o nenorocire: “Daca lasi in grija cetatenilor care au teren in zone inundabile, sa repare digul, este o nenorocire. Noi nu mai avem de ce ne teme aici, in zona, pentru ca digul s-a reparat, este solid, dar cum a fost in anii trecuti, cand a crescut Dunarea si stateam zi si noapte la dig, pai daca se rupea, o treime din judetul Braila ajunge sub ape! Trebuie sa fim foarte atenti cu ceea ce tine de digurile de aparare, fiindca nu e de joaca, noi stim ce inseamna un astfel de pericol, am trecut prin asa ceva!”.

Si satenii din localitatile de pe malul Dunarii cred ca este absurd sa fie obligati sa suporte ei cheltuielile pentru intretinerea digurilor, mai ales ca nu au nici ce pune pe masa.

In ceea ce-l priveste, seful sucursalei Arges-Ialomita -Siret a ANIF, Alfredo Pascale, declara ca pana acum, doar circa 70 de persoane din Braila au platit taxa amintita. Pascale este constient ca, in conditiile in care actul normativ nu prevede sanctiuni pentru cei care nu platesc, nu va fi usor sa colecteze banii respectivi. El spera insa ca in perioada urmatoare sa se modifice textul acestuia si sa se introduca si sanctiuni, respectiv, amenzi, astfel incat oamenii sa fie obligati sa plateasca. Pascale a admis ca multi dintre cei care a fost contactati si li s-a cerut sa plateasca taxa au refuzat, insa a precizat ca, din punctul sau de vedere, nu se pune problema ca digurile sa nu fie intretinute, chiar daca proprietarii de pamant nu platesc deocamdata niciun leu. Seful ANIF spera ca sumele necesare sa fie alocate de la buget, sau sa se amane termenul de la care intra in vigoare interdictia de a executa lucrari de intretinere si reparatii pe suprafetele pe care nu au fost incheiate contracte de prestari servicii cu beneficiarii. 

Comentarii

comentariu

About the Author

-