Published On: mie, Iun 22nd, 2011

„Pentru tine, viaţa este mai importantă decât bunurile”

Share This
Tags

* este numele unei campanii de prevenire a tâlhăriilor asupra vârstnicilor brăileni

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila desfăşoară, în perioada mai- septembrie 2011,  campania de prevenire a victimizării persoanelor de vârsta a III-a în ceea ce priveşte infracţiunea de tâlhărie. Campania „Pentru tine, viaţa este mai importantă decât bunurile se adresează persoanelor vârstnice şi are ca scop informarea acestei categorii de populaţie pentru prevenirea victimizării.

În cadrul acestei campanii, până în prezent, poliţiştii din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii au participat la două întâlniri de lucru cu sprijinul Consiliului Judeţean al Persoanelor Vârstnice, cu care Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila a încheiat un acord de parteneriat.

„La cea de-a doua întâlnire, organizată la sediul Uniunii Pensionarilor din Brăila, au participat reprezentanţii filialelor judeţene din Brăila a Asociaţiei Veteranilor de Război din Ministerul Administraţiei şi Internelor, Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, Asociaţiei Teritoriale de Asistenţă Socială a Persoanelor Vârstnice şi Pensionarilor, Clubului pentru Pensionari şi Persoane Vârstnice „Ana Aslan”, Asociaţiei Pensionarilor din Transporturi C.F.R.- C.A.R., precum şi ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici.

Premisa unui astfel de demers constă în faptul că persoanele în vârstă reprezintă un segment vulnerabil de populaţie în ceea ce priveşte riscul de victimizare. Particularităţile specifice vârstei, dorinţa crescută de socializare şi comunicare, vigilenţa ceva mai redusă şi fragilitatea fizică, fac din persoanele în vârstă ţinte uşoare pentru infractori. În plus, capacitatea de reacţie a victimei este mult diminuată la întâlnirea cu un copil/adolescent, surprinderea bătrânului fiind cu atât mai mare în momentul în care îi este smuls portofelul din mână sau lănţişorul de la gât. Acest lucru se întâmplă întrucât relaţiile sociale pe care fiecare generaţie le dezvoltă, încadrează raportarea la o altă generaţie după un anumit tipar socio-cultural, generator de o percepţie comună prestabilită (bătrânul vede în copil un posibil nepot).

Pornind de la cazurile instrumentate de poliţişti anul acesta, bătrânii au fost sfătuiţi să evite deplasările prin locuri izolate, puţin circulate, sau scurtăturile cu vegetaţie abundentă, unde vizibilitatea este redusă chiar şi pe timp de zi.

În egală măsură, doamnele au fost sfătuite să evite etalarea bijuteriilor, mai ales că în sezonul cald hainele ceva mai lejere lasă la vedere lănţişoare, brăţări etc. În plus, din cazuistica înregistrată, poliţiştii au accentuat dialogul asupra necesităţii ca doamna în vârstă, care intenţionează să meargă la piaţă, pentru a face mai multe cumpărături, să solicite soţului sau unei rude apropiate să o însoţească, pentru a evita să se deplaseze de la piaţă spre domiciliu cu ambele mâini ocupate cu sacoşe.

Tâlhăria este o infracţiune deosebit de gravă, care, pe lângă prejudiciul material (o sumă de bani, o bijuterie, o poşetă ş.a.), antrenează consecinţe dintre cele mai profunde în plan emoţional, urmările fiind proporţionale cu trăsăturile specifice vârstei victimei. De aceea, este foarte important ca oamenii să înţeleagă faptul că rolul poliţiştilor este acela de a identifica infractorii care vor fi pedepsiţi pentru fapta lor, însă ţine de gradul de civilizaţie şi de buna informare a fiecărui cetăţean care trebuie să manifeste un comportament preventiv, în orice situaţie de viaţă, chiar şi când se deplasează până la colţul blocului”, se arată într-un comunicat dat publicităţii.

Comentarii

comentariu

About the Author

-