Published On: vin, Iun 3rd, 2011

“Cred ca cei care trebuie sa ma judece nu sunt cei de teapa domnului Cibu”

Share This
Tags

* o spune deputatul PSD Cristian Rizea, care a fost atacat recent de senatorul Constantin Cibu

Deputatul PSD de Braila Cristian Rizea nu intelege de ce s-a suparat senatorul UNPR Constantin Cibu, cand social-demoratul i-a reprosat lipsa de implicare in problema posibilei desfiintari a Judecatoriei Insuratei. Rizea crede ca reactia lui Cibu, care l-a numit pe deputatul PSD “papagal galagios”, a fost mult exagerata: “Imi pare rau de domnul Cibu, ca pana acum, eu, de cand sunt parlamentar la Braila, nu am atacat pe nimeni din proprie initiativa, dar ma vad nevoit sa raspund acestui atac suburban – asa-l consider eu – al domnului Cibu, pe care vad ca l-a macinat destul de tare, sau electoratul din colegiul pe care-l reprezinta in Parlamant l-a tras de maneca, pentru ca altfel nu pot sa-mi explic de ce a reactionat asa. Nu am spus decat un adevar pe care il stiti si dvs si-l stiu si cei din Braila si anume acela al neimplicarii sale in acest caz al Judecatoriei Insuratei, care risca sa fie desfiintata.

Legat de acest lucru, pot sa va spun ca nici in aceasta saptamana, problema nu a intrat pe ordinea de zi din plenul Senatului, speram ca saptamana viitoare sa apara pe ordinea de zi si sa devina o prioritate si pentru cei din Senat. Poate ca domnul Cibu s-a gandit sa prefateze faptul ca nu se va implica in mod pozitiv pentru cetatenii pe care-I reprezinta. Am fost nevoit sa raspund, pentru ca nu pot sa las lucrurile asa si pana la urma cred ca cei care trebuie sa ma judece nu sunt cei de teapa domnului Cibu, cred ca sunt cei din colegiul V, pe care eu ii reprezint in Parlamentul Romaniei si care vor avea ocazia sa o faca la viitoarele alegeri din 2012”.

Rizea a mai declarat astazi, intr-o conferinta de presa, ca senatorul ar trebui sa-si vada propriile nereguli, inainte de a se uita la altii si a-i ataca. Mai exact, deputatul a explicat ca aflat de la diversi cetateni din Braila ca Cibu are datorii mari si oamenii respectivi aveau si actele doveditoare, insa nu vrea sa mai dea detalii pe aceasta tema delicata pentru senatorul UNPR: ”V-am spus, nu vreau sa mai continui acest razboi cu domnul Cibu, ca nu e domnul Cibu o miza pentru mine si sper, nici eu pentru domnia sa”.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-