Published On: lun, Iun 6th, 2011

“Am pierdut un coleg bun si-am primit un manager rau!”

Share This
Tags

* este perceptia unora dintre actorii teatrului “Maria Filotti”, despre managerul Mircea Bodolan

Declaratiile managerului teatrului “Maria Filotti”, Mircea Bodolan, privind faptul ca, ani in urma, cand a lucrat in aceasta institutie, era simpatizat si chiar indragit de colegi, este confirmata de unii dintre actorii care jucau pe scena braileana, la acea vreme. Ei i-au spus primarului Aurel Simionescu, intr-una dintre discutiile  pe tema conflictului pe care managerul il are cu subordonatii sai, ca regreta ca l-au pierdut pe colegul Mircea Bodolan, pe care l-au apreciat si ca l-au primit pe managerul Mircea Bodolan, cu care “nu se poate discuta” si “nu se poate lucra”.

Simionescu este insa de parere ca in principiu, oamenii de teatru sunt un colectiv cu care este greu de lucrat, pentru a sunt boemi, spirite libere, orgoliosi si trebuie o mare pricepere ca sa-i conduci, ca si sef, o pricepere pe care fostul director Veronica Dobrin a avut-o, chiar daca nici ei nu i-a fost usor: “Doamna Dobrin a fost ca un fel de mama pentru ei si a incercat sa-i intelega, sa-i impace. A fost o formula in care lucrurile au mocnit, dar dumneaei a stiut sa gaseasca acea cale de mijloc, ceea ce, cel putin in prima parte, domnul Bodolan n-a gasit, desi au fost colegi, s-au cunosct mult timp in urma.  Imi spunea cineva dintre actorii vechi din Braila ca ii pare rau ca au pierdut un coleg bun si au primit un manager rau. Deci cam aceasta este perceptia lor, desi, initial, a fost o perceptie foarte buna, <<vine colegul nostru, ne stim, ne cunoastem>>, etc”.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-