Published On: lun, Mai 23rd, 2011

Federatia Romana de Sah, sesizata public in cazul Constatin Dumitriu

Share This
Tags

* presedintele PDL Braila, Constantin Dumitriu, este reclamat la Federatia Romana de Sah, pentru ca utilizeaza in mod abuziv calitatea sa de presedinte al federatiei, in scopuri politice * cea care acuza acest abuz este Niculina Moisescu, presedintele Crucii Rosii - filiala Braila, intr-o scrisoare deschisa adresata FRS

Dupa cum v-am informat deja in mai multe randuri, obiceiul presedintelui PDL Braila a uza de calitatea sa de presedinte al Federatiei Romane de Sah, in scopuri  politice, a indignat mai multi braileni. Ultima isprava de acest gen a fost in acest week-end, de sfintii Constantin si Elena, cand o multime de braileni au fost sunati de diverse persoane straine, care le-au urat “La multi ani!”, in numele PDL si al presedintelui Federatiei Romane de Sah - se pare ca, mai nou, lui Dumitriu ii este jena sa se prezinte ca presedinte al PDL Braila -,  Constantin Dumitriu. Acest gen de telefoane sunt considerate complet deplasate de unii dintre cei sunati, iar dovada o constituie o scrisoare deschisa data publicitatii de Niculina Moisescu:

“Ca simplu cetatean al Romaniei, ca iubitor al sportului, ma adresez Organului de conducere colectiva al Federaţiei Romane de Sah – ADUNAREA GENERALA a membrilor afiliati si Consiliului Director cu urmatoarea problema:

Din STATUTUL FEDERAŢIEI ROMANE DE SAH nu reiese ca pesedintele în exerciţiu al Federatiei Romane de Sah si totodata si Presedinte al Consiliului Director ar avea in atributiuni AFILIEREA Federaţiei Romane de Sah la Partidul Democrat Liberal – Filiala Braila.

De ce spun acest lucru? Pentru simplul motiv ca domnul CONSTANTIN DUMITRIU amesteca functia de Presedinte al Federatiei Romane de Sah cu cea de presedinte al PDL – Filiala Braila si cu diverse ocazii trimite felicitari brailenilor din partea PDL, semnand cu functia pe care o detine la Federaţia Romana de Sah. In afara de felicitarile scrise (pe banii Federatiei sau pe banii partidului?), diverse voci “blonde” apeleaza pe telefon brailenii, de ziua lor de nastere/onomastica sa le ureze “La multi ani”, in numele PDL si a presedintelui Constantin Dumitriu, specificand ca este si pesedintele în exercitiu al Federaţiei Romane de Sah . Domnilor: Vicepresedinti:MARIANA IONITA si VASILE MANOLE ; Secretar General: CRISTIAN PALAMAR ; Antrenor federal : CONSTANTIN IONESCU ; Membri: DANIEL CANDEA , ALIN-VIVIAN CAMPEANU, VASILE DRAGOMANU, CLAUDIU-BADEA IORDACHE, COSTICA-CIPRIAN NANU si CORNELIU PASCALAU, cumva Statutul adoptat de catre Adunarea Generala a Federaţiei Romane de Sah din 15 aprilie 2006 (Predeal), cu modificarile aprobate în Adunarea Generala a Federatiei Romane de Sah din 16 martie 2008 (Bucuresti) si intrat în vigoare prin Hotararea Secţiei a IV-a civila a Tribunalului Bucuresti, pronuntata la dosarul nr.10697/3/2009 în sedinţa publica din 13 august 2009 a fost modificat? Sau poate CODUL DE ETICA SI DISCIPLINA permite ca presedintele, pentru consolidarea pozitiei sale politice, sa uziteze de functia dobandita prin vot pentru un mandat de 4 ani?

Daca DA , inseamna ca abuzeaza de functie si intra in posesia datelor de identitate si numerelor de telefon, ceea ce ma duce cu gandul ca incalca cu buna stiinta Legea nr. 677, din 21 noiembrie 2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, ceea ce este foarte grav.

De ce NU luati masuri urgente cu un asemenea comportament pentru ca “FEDERATIA ROMANA DE SAH este persoana juridica de drept privat, de utilitate publica, autonoma, neguvernamentala, apolitica si fara scop lucrativ, în conditiile legii” ”, scrie Niculina Moisescu pe blogul ei.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-