Published On: mar, Mai 3rd, 2011

Sanctiuni usturatoare, pentru cei care lucreaza ilegal cu zilieri

Share This
Tags

* brailenii care angajeaza zilieri si nu respecta noile prevederi legale  risca amenzi de pana la 20.000 Ron si interzicerea pe viata a dreptului de a lucra cu oameni tocmiti cu ziua

Incepand din aceasta luna, neregulile depistate la patronii care lucreaza cu zilieri ii pot costa scump pe cei in cauza. Seful Inspectoratului Teritorial de Munca Braila, Dumitru Vaduva, ii avertizeaza pe cei care angajeaza zilieri ca aceasta activitate este reglementata foarte strict, incepand din luna mai, iar amenzile aplicate ii vor ustura la buzunar pe cei care nu respecta legea intocmai.

Potrivit sefului ITM, incalcarea dispozitiilor legale privind durata timpului de munca al zilierilor, ce nu poate depasi 12 ore, se sanctioneaza cu amenda de 10.000 lei. Cu aceeasi suma este pedepsita si nerespectarea cuantumului privind remuneratia acordata zilierului, ce trebuie sa se incadreze intre 2 si 10 lei/zi.

Incalcarea obligatiilor de infiintare, completare si prezentare catre organele de control a registrului de evidenta a zilierilor, a prevederilor vizand asigurarea instruirii si echipamentului de lucru al zilierilor sau neinregistrarea cronologica in registru a zilierilor se sanctioneaza cu amenda de 6.000 lei. Aceeasi amenda va fi aplicata celor care nu vor transmite lunar la ITM un extras din registrul de evidenta a zilierilor, pana cel tarziu la data de 5 a fiecarei luni, pentru luna precedenta. Mult mai grava este neplata impozitului pe venit aferent zilierilor, ce este retinut de catre angajator si care trebuie virat la stat. In cazul in care nu achita aceste sume la timp, beneficiarul muncii persoanelor in cauza va fi sanctionat cu amenda de 20.000 lei si interzicerea definitiva dreptului de a utiliza zilieri, mai exact, ca sa citam textul de lege, “pe toata durata de existenta a beneficiarului”.
Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se efectueaza de catre inspectorii de munca si Agentia Nationala de Administrare Fiscala.

Comentarii

comentariu

About the Author

-