Published On: mie, Mai 25th, 2011

Poliţia Locală veghează pentru dvs

Share This
Tags

 În perioada 18.05.2011 – 24.05.2011, Poliţia Locală Brăila a acţionat pe întreaga rază a Municipiului Brăila, în conformitate cu competenţele conferite de lege.

“Astfel, cu privire la curăţenia localităţii, in intevalul 18.05 – 24.05.2011 au fost depistate şi sancţionate  3 persoane pentru aruncare sau depozitarea pe domeniul public precum şi în alte locuri publice, a reziduurilor de orice natură (menajere, industriale, vegetale, moloz), suma acestor sancţiuni ridicându-se la 4 500 lei. S.C. Lacta Prod. S.R.L. cu sediul în Brăila, Bd.Dorobanţi nr.415 a primit o amendă de 2 500 lei. Şerban Nelu şi Brezuică Alexandru, au fost surprinşi în timp ce transportau moloz rezultat din demolări pe care l-au descărcat lângă gardul din spatele Stadionului Municipal pe str.Rândunicii. Aceştia au fost sancţionaţi fiecare cu amendă în valoare de 1 000 lei iar molozul a fost transportat la depozitul de materiale inerte situat pe Şoseaua Dig Brăila – Galaţi.

Cu privire la tulburarea ordinii şi liniştii publice, au fost constatate şi aplicate 4 sancţiuni contravenţionale în valoare de  2 050 lei. Pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, constând în proferarea de injurii şi expresii jignitoare la adresa cetăţenilor de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică, au fost depistaţi şi sancţionaţi: Urse Bobiţa – amendă 100 lei; Botan Andrei – amendă 200 lei; Coman George, din sat Spiru Haret – amendă 250 lei; Sava Florin, din Brăila – amendă 500 lei; Sima Mariana – amendă 1 000 lei.

Pentru consum de băuturi alcoolice în locuri publice neamenajate în acest scop, au fost depistate şi sancţionate 2 persoane cu amenzi în valoare de 200 lei:  Dogaru Iulian – amendă 100 lei ; Zugravu Mihai-Ştefan – amendă 100 lei”, se arată într-un comunicat dat publicităţii.

În toată această perioadă, au fost depistate apelând la mila cetăţenilor  5  persoane, acestea fiind apte de muncă. Au fost avertizate şi îndepărtate din zonă, toate fiind deja în evidenţa Politiei Locale.

“S-a patrulat zilnic si în zonele instituţiilor de învăţământ. Cu această ocazie, au fost legitimate 34 persoane, aflate în imediata vecinătate a unităţilor şcolare. Misiunea poliţiştilor locali cu privire la instituţiile de învăţământ a fost de supraveghere a zonelor perimetrale ale şcolilor, asigurând menţinerea ordinii şi liniştii publice şi, pentru a depista persoanele care pătrund fără drept în incinta unităţilor de învăţământ. Nu au fost semnalate nereguli.                                                                                                                                                                          

Cu privire la încălcarea normelor legale privind expunerea de autovehicule în vederea vânzării pe terenuri aparţinând domeniului public şi privat din Municipiul Brăila, conform H.C.L.M. nr.248/2008.

Am continuat acţiunea de depistare a proprietarilor ce expun autovehicule spre vânzare pe domeniul public. Astfel au fost sancţionate 3 persoane cu amendă în valoare de 1 500 lei.

Exemplificări: Novac Andrei, din comuna Păuneşti, jud.Vrancea – amendă 500 lei, pentru expunerea spre vânzare pe domeniul public a autovehiculului; Stancu Gheorghe, din sat Buceşti, jud.Galaţi – amendă 500 lei, pentru expunerea spre vânzare pe domeniul public a autovehiculului; Stroe Vasilica – amendă 500 lei, pentru expunerea spre vânzare pe domeniul public a autovehiculului.

În săptămâna 18.05 – 24.05.2011, a mai fost depistat un autovehicul ce face obiectul Legii nr.421/2002. A fost luat în evidenţele noastre urmând a se proceda conform prevederilor legale”, se mai arată în comunicat.

Începând cu data de 23.05.2011 în baza Protocolului încheiat cu Poliţia Municipiului Brăila, poliţiştii locali cu atribuţiuni pe linia circulaţiei rutiere, vor acţiona în echipaje mixte împreună cu lucrători din cadrul Poliţiei Rutiere din cadrul Municipiului Brăila. Astfel se va acţiona pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră, se va asigura fluenţa traficului pe principalele artere rutiere ale Municipiului Brăila, în special în zonele supuse lucrărilor de modernizare şi reabilitare.

Acţiunile vor viza şi circulaţia statică (opriri, staţionări, parcări) precum şi respectarea regulamentului privind circulaţia autovehiculelor de tonaj greu (peste 3,5 tone).     

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-