Published On: joi, Apr 7th, 2011

Fata nevazuta a deputatului PNL Diana Tusa (2)

Share This
Tags

 Catavencu:  Diana Tușa (PNL) (29 Ian 2009)

“CV/activitate: Jurist, deputat de Brăila.

Cine o susține: Bogdan Olteanu.

Istoria politică a Dianei Tușa e strîns legată de Bogdan Olteanu. Ea pășește în urma lui din momentul în care a devenit membră de partid. Acest lucru a dat naștere și unor bîrfe, care merg chiar într-acolo încît Diana nu ar păși doar în urma lui Bogdan, ci ar și sta, uneori chiar în fața lui sau – de ce nu? – chiar sub el. Sau deasupra, depinde de condițiile oferite de birou.

De altfel, pentru astfel de merite a și trimis-o Bogdan la Brăila, să revigoreze organizația de acolo. Nu de alta, dar era nevoie de o justificare pentru candidatura la Camera Deputaților tocmai acolo unde, după toate calculele împărțirii colegiilor uninominale, PNL ar fi prins cu siguranță un post de deputat. Ceea ce s-a și întîmplat, iar acum toată lumea e fericită: Diana este, mai nou, “domnișoara deputat Tușa”, iar Bogdan este perfect antrenat pentru a sta în Opoziție. Sau pe Tușă, cum ar zice unii”.

Catavencu:  “Deși e pe listă cu Diana Tușa, Bogdan Olteanu votează cu soția” (09 Feb 2009

“Iminentul divorț dintre fostul președinte al Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu și soția lui, Cristiana (de cinci ani împreună, doi copii la activ) a fost anunțat de Cancan, acum vreo două săptămîni. Motivul divorțului ar fi, care va să zică, Diana Tușa – fost director general al Cancelariei Olteanu. Și despre care AC scria, încă din septembrie 2008, că, în general, e o colaboratoare extrem de apropiată a fecundului lider liberal.

Între timp, bîrfele s-au mișcat într-o direcție previzibilă: domnul Olteanu a fugit puțin de-acasă, acasă la madam Tușa, în ideea că orice soț stresat merită o pauză de gîndire. Mai nou, însă, aflăm că, în urma unor telefoane pline de lacrimi, reproșuri tandre și înțelepciune, liberalul jucăuș s-a întors în sînul soției, pe jumătate spășit și fără planuri extreme. Felicităm soția și deplîngem amanta. Cît despre liberali, ei ne lasă reci în legislatura de față”.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-