Published On: joi, Apr 21st, 2011

“Daca lucrurile nu se aseaza, n-am nici o retinere in a-i cere domnului Bodolan un act de onoare”

Share This
Tags

* este declaratia primarului municipiului, Aurel Simionescu, care il vizeaza pe directorul teatrului, Mircea Bodolan *  edilul-sef a admis astazi ca situatia din teatrul “Maria Filotti” este grava, iar Bodolan a facut numeroase greseli

Primarul municipiului, Aurel Simionescu, nu exclude posibilitatea ca in cateva saptamani sa-i ceara demisia de onoare directorului teatrului “Maria Filotti”, Mircea Bodolan.  Desi initial spunea ca la teatru nu este chiar o situatie exploziva, cum o numeau ziaristii, ci sunt doar niste nemultumiri ale actorilor, legate de Bodolan, care “este intr-o formula mai colerica”, dupa recentele dezvaluiri facute de Infobraila despre situatia din aceasta institutie de cultura, edilul-sef si-a schimbat parerea. Simionescu a declarat astazi ca a avut o discutie dura cu Mircea Bodolan si a lasat sa se inteleaga ca i-a dat un gen de ultimatum: sa-si schimbe atitudinea fara de subordonati si sa renunte la anumite metehne, sau, in caz contrar, ii va cere demisia. “Am avut o discutie, l-am chemat pe domnul Bodolan ieri la mine, am avut o discutie cu dumnealui mai masculina, sa spunem asa si am avut dupa aceea o discutie cu doamna vice-primar, care se ocupa de teatru. Le-am atras atentia asupra a doua lucruri care mi se par mie importante. Primul lucru este cel al relatiilor in interiorul teatrului, al limbajului folosit in relatiile cu oamenii respectivi si al comunicarii pe care o are in legatura cu ce se intampla. Oamenii aceia, chiar daca este vorba de o responsabilitate manageriala, ei trebui sa stie care le este viitorul, ce se intampla, ce se preconizeaza. Relatia cu Consiliul artistic este deficitara. Pana la urma, aici ar trebui sa se  intample lucrurile de viziune. Primul lucru a fost relatia in interiorul teatrului, a doua a fost relatia in exteriorul teatrului, relatia cu media, relatia cu ceilalti, cu care ar trebui sa colaboreze si care ar trebui sa stie ce se intampla – si lucrurile bune, sa se vada si acelea, dar si lucrurile mai putin bune, pe care trebuie sa le indrepte. Am hotarat ca timp de doua saptamani – pentru ca sunt si Sarbatorile acum -, sa revada aceste lucruri si sa facem si o analiza in Consiliul de Administratie pe 6 luni de activitate, la jumatate de an, in ce masura s-au indeplinit obiectivele, daca e ceva de corectat si trebuie sa corectam. Undeva in 10-15 mai sa facem o sedinta comuna a Consiliului de Administratie si a Consiliului Artistic, care sunt institutii stabilite prin lege si in aceasta intalnire o sa vedem pe o parte cum si-au indeplinit angajamentele din contractul managerial si sa discutam si celelalte lucruri de fata cu totii, nu pe la spate, ca sa spunem asa. Sa vedem ce au de reprosat unii, altora si sa vedem ce se intampla. Eu i-am spus foarte clar domnului Bodolan ca daca lucrurile nu se aseaza, n-am nici o retinere in a-i cere un act de onoare. Discutia a fost un clara, cred eu, barbateasca. Noi trebuie sa avem grija de teatru, am mentinut acest teatru fara nici un fel de reducere de personal, desi stiti ca in diverse alte locuri, s-a intamplat acest lucru. Vreau sa il mentinem, este o institutie de traditie, o institutie de valoare a Brailei si orgoliile si supararile nu au ce cauta in aceasta institutie. Am discutat civilizat, niste lucruri care, dupa parerea mea au fost cam dure, dar i le-am spus, pentru ca, pana la urma, cateodata unii dintre noi au nevoie de cateva palme ca sa se trezeasca, asa cred eu”, a spus Simionescu.

Intrebat fiind ce se va intampla daca Bodolan nu va face “gestul de onoare” si nu-si va prezenta demisia, edilul a spus: “Il va face primarul. Exista posibilitatea sa discutam foarte clar pe contractul de managment si pe performanta teatrului si pe formula, repet, onorabila ca atunci cand lucrurile nu merg, cu forta nu putem face niste treburi”.

Simionescu a confirmat si informatia potrivit careia Bodolan a daramat niste pereti in interiorul teatrului, fara niciun fel de autorizatie: “Nu trebuia sa verific, stiam. Au avut o initiatia din asta in care au zis ei sa mareasca, sa largeasca spatiul, fara sa tina seama si fara sa intrebe pe nimeni si cand am aflat noi, intr-un stadiu relativ incipient, ca se intampla lucrurile astea, s-au oprit din doua motive: 1. ca acea cladire este pe un proiect european si ca trebuie sa o facem in conformitate cu acel proiect, iar cand ne apucam de proiect nu trebuie sa ne trezim ca nu mai e cladirea cum era in proiect si 2. indiferent ca ar fi fost sau nu ar fi fost intr-un astfel de proiect, este o cladire de patrimoniu, asupra careia nu se poate face o interventie, asa, cand crede fiecare, ci in niste conditii care le stim cu totii”.

Primarul s-a declarat insa nemultumit de faptul ca prin targ umbla zvonul ca “Bodolan este sustinut de Simionescu”.  Edilul-sef a precizat ca nu sustine pe nimeni, dar ca optiunea sa, la vremea cand s-a dat concursul pentru ocuparea postului de director al teatrului “Maria Filotti”, a fost Adrian Simion, nicidecum Bodolan: “Eu va spun cu toata sinceritatea ca la mine nu a intervenit nimeni, dar ceea ce stiti in legatura cu optiunea mea la teatru, a fost cea de mijloc, optiunea mea a fost pentru Adrian Simion. Nu a fost sa fie, notele au fost cele care au fost, concursul este concurs si pornesc de la premiza ca cineva care castiga un concurs si chiar doreste si vrea sa faca ceva, va face. Daca lucrurile nu se intampla asa, trebuie sa vedem ce facem, asta e. Inca o data eu va spun ca nu m-am amestecat niciodata in concursurile care se dau, pentru nici un post si pentru o functie. Hai sa nu spunem ca a iesit prost la teatru; nu a iesit bine, sau nu a iesit foarte bine, dar inca o data eu va spun ca la teatru dintotdeauna sunt persoane sensibile, sunt orgolii, fiecare dintre ei are o anumita formula de apreciere asupra propriei valori, daca joaca intr-un rol, daca nu joaca intr-un rol si stiti cum este, fiecare dintre noi isi are propriul lui orgoliu. Dumnealui a recunoscut ca are o problema de comunicare cu cei din preajma”.

Comentarii

comentariu

About the Author

-