Omul de afaceri Costel Cășuneanu ar putea exploata nămolul de la Movila Miresii
Omul de afaceri Costel Cășuneanu, unul dintre cei mai bogați, dar și mai controversați romani, a primit recent licența de concesiune pentru lacul sărat de la Movila Miresii, din județul Brăila. Potrivit revistei “Capital”, la începutul acestei luni, “firma Pa&Co Internațional, controlată de omul de afaceri Costel Cășuneanu (prezent în Top 300 Capital – ediția 2010 cu o avere estimată la 180 de milioane de euro), a primit de la Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) licența de concesiune pentru explorare a resurselor de nămol terapeutic din perimetrul Movila Miresii, județul Brăila”.
„Firma a primit licență cu o durată inițială de un an, în vederea cercetării și stabilirii posibilităților de exploatare a resurselor de nămol terapeutic. Taxa anuală care trebuie plătită de Pa&Co Internațional este 1.982 de lei“, a declarat Mihai Claudius Radu, director general al ANRM, citat de “Capital”.
La nivelul județului Brăila, mai deține licență de exploatare a nămolului terapeutic compania Unita Turism, controlată de omul de afaceri Josef Goschy. Potrivit sursei amintite, “Unita” exploatează anual, de pe o suprafaţă de 45 de hectare, circa o mie de metri cubi de nămol.
Nămolul sapropelic poate fi utilizat pentru tratamentul mai multor afecțiuni, cum ar fi cele reumatismale, dermatologice, neurologice, dar este utilizat și în industria farmaceutică.