Published On: mar, Mar 15th, 2011

Cand e vorba de guvernarea PSD a judetului, “un om sanatos la cap se gandeste la o schimbare”

Share This
Tags

* este opinia senatorului UNPR Constantin Cibu, care vrea sa-l inlocuiasca pe Aurel Simionescu la Primarie * cat despre presedintia CJ Braila, UNPR-istii spun ca vor veni cu un candidat care acum lucreaza in Guvern

Presedintele UNPR Braila, senatorul Constantin Cibu, sustine ca are semnale ca liberalii locali sunt nemultumiti de colaborarea cu PSD-ul si chiar se asteapta la surprize de proportii in perioada urmatoare, referitor la soarta aliantei USL. Liderii UNPR Braila spun ca au discutat cu mai multi liberali din judet si “sunt nemultumiri foarte mari, la nivel de conduceri de organizatii PNL din judet”.

In ceea ce-l priveste, presedintele Cibu recunoaste ca nu stie ce opinie au despre alianta cu PSD sefii judeteni ai liberalilor, insa este convins ca un om sanatos la cap nu ar mai vota cu PSD-ul, la Braila: “Eu nu am discutat cu Varga si cu Boboc, eu am discutat cu cativa din judet, care sunt nemultumiti, pentru ca s-au luptat 20 de ani cu PSD-ul si acuma e greu sa-I iei in brate. Eu sper ca dupa 20 de ani, dominatia asta a PSD asupra judetului sa dispara. E destul 20 de ani de suferinta a judetului sub administratia PSD, ca n-a dus la nimic bun, la nimic, am ajuns ultimul judet din punct de vedere al investitiilor straine, avem cel mai mare somaj, deci rezultatele administratiei PSD de 20  de ani sunt nule, sunt zero. Deci un om sanatos la cap se gandeste la o schimbare, fara discutie”.

Intrebat cu ce oameni vine UNPR sa faca schimbarea de guvernare locala, Ganea Visinel a raspuns: “Pai, la Primarie, cu domnul senator Cibu, care a fost si vedeti ce e acum, la ora asta, proiectele  pe care le-a initiat dansul abia acum sunt in reluare”.

Cibu insusi recunoaste, cu jumatate de gura, ca vrea sa candideze din nou la Primarie: “In urma unui sondaj, o sa vedem. Si la Consiliul Judetean avem un om pregatit, o sa vi-l comunicam la momentul potrivit” . Reprezentantii UNPR au refuzat sa ne spuna numele candidatului la presedintia CJ. Intrebat fiind daca presa il cunoaste pe acest candidat, Visinel Ganea a spus : “Da, il cunoasteti! Este o persoana foarte importanta la ora aceasta si va dam un pont: lucreaza in Guvernul Romaniei. Sa aflati la momentul oportun”, in timp ce senatorul Cibu a declarat sec: “Nu-l cunoasteti”.

In final, Visinel Ganea a replicat, apoteotic : “Eu nu pot sa-l dau pe goarna pe acest candidat, pentru ca nu-l stiu”…

Comentarii

comentariu

About the Author

-