Published On: lun, Feb 28th, 2011

Scurt tratat de ciumegăreală politică

Share This
Tags

E normal că Opoziţia vrea să puncteze electoral în scandalul corupţiei din vămi. O pleaşcă precum asta, când Puterea se sfâşie intestin şi-şi devoaleză corupţia în piaţa publică, nu ţi se iveşte de multe ori în viaţă. Aşa că, prin liderii ei şi vectorii de imagine, trage tare pe televizoare. Doar că, după părerea mea, o face prost şi ineficient. În primul rând, urlând tu, lider de partid care aspiri la Preşedinţie sau la şefia Guvernului, la Blejnar (în definitiv, un simplu secretar de stat oricând dispensabil), nu faci nimic altceva decât să-l legitimezi pe el ca adversar şi să te delegitimezi pe tine ca lider. Când îţi propui programatic să dai jos un regim, dacă ai anvergură politică, te baţi în parte cu jupânul, nu cu angajaţii lui şi în nici un caz nu polemizezi la televizor isteric cu unealta. Asta dacă tu chiar îţi propui să faci ceea ce strigi şi nu eşti o marionetă distribuită într-o scenetă proastă.

În al doilea rând, PSD şi PNL fac cea mai mare tâmpenie agăţându-se de evidenţa că Blejnar e numit cu sprijin politic de la PD-L. Fiindcă, măcar din 2005 încoace, absolut TOATE numirile în funcţiile administrative şi din deconcentrate, din TOATE coaliţiile de guvernare (deci inclusiv alea din care făceau parte PNL şi PSD), s-au făcut pe bază de hârtie cu antet, ştampilă şi semnătură de la partid. În al treilea rând, deoarece comportamentul de azi al Opoziţiei la adresa lui Blejnar e la fel de isteric, netemeinic şi nedocumentat ca acela al Puterii portocalii la adresa oricărui lider politic liberal sau social-democrat acuzat de corupţie sau malversaţiuni financiare, adică exact ce au acuzat până acum, întemeiat, PSD şi PNL că li s-a întâmplat. Să fim serioşi, dacă ne uităm detaşat la panarama televizată, nu există nici o mărturie concretă, nici măcar de la arestaţii ăia la grămadă, că i-a dat cineva bani direct lui Blejnar. Puţinii care s-au spart în achetă zic doar că ştiu ei că ajungeau banii la el, nici unul, însă, nu spune că i-a dat sau că i-a cerut ăla să strângă pentru el. Iar, strict juridic, dacă nu ies băieţii cu ochi albaştri cu imagini sau stenograme, Blejnar n-are, obiectiv vorbind (cu excepţia deficitului dramatic de imagine, care nu constituie infracţiune), de ce pleca de la conducerea ANAF.

În al patrulea rând, fiindcă, odată ajunsă imaginea lui Blejnar la nivelul fundului de mare, Băsescu – iniţiatorul în CSAT al acţiunii vămi curate, nu-i aşa – poate folosi posibilitatea nesperată oferită de Opoziţie de a utiliza o supapă pentru eliminarea suprapresiunii mediatice şi, eventual, sociale. Şi reţeaua de colectori va funcţiona la fel de profitabil şi în linişte cu succesorul lui Blejnar la vârful ANAF.

P.S. Pentru filosofii de bodegă crescuţi în eprubetă, lucrez cu DEX-ul.

Comentarii

comentariu

About the Author