Published On: mie, Ian 5th, 2011

Util pentru someri: Completarea veniturilor salariale, stimularea mobilitatii fortei de munca si prime de incadrare pentru absolventi

Share This
Tags

Disponibilizarile colective si individuale au lasat pe drumuri mii de oameni. Numai in Braila erau la sfarsitul lunii noiembrie 2010, 11.634 de someri, oficial, in evidentele celor de la Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM).

Persoanele care primesc indemnizatii de somaj, conform Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, cu modificarile si completarile ulterioare, pot beneficia, in cazul in care se angajeaza  pentru program normal de lucru, la cerere, din bugetul asigurarilor pentru somaj, de mai multe masuri de stimulare.

Una dintre acestea vizeaza completarea veniturilor salariale care poate fi solicitata de catre persoanele care primesc indemnizatie de somaj, provenite din munca sau ca urmare a lasarii la vatra, in conditiile in care se angajeaza, pentru program normal de lucru, pe o perioada mai mare de 12 luni.

„Aceasta consta intr-o suma lunara, neimpozabila, reprezentand 30 % din cuantumul indemnizatiei de somaj si se acorda de la data angajarii pana la sfarsitul perioadei pentru care solicitantii erau indreptatiti sa primeasca indemnizatie de somaj, daca solicitarea se inregistreaza in termen de maxim 60 de zile de la data incetarii dreptului la indemnizatia de somaj ca urmare a angajarii”, a declarat Simona Cirligea, directorul executiv al AJOFM Braila.

Cu toate acestea, nu beneficiaza de completarea veniturilor salariale persoanele care se incadreaza la angajatori cu care au avut raporturi de munca sau de serviciu in ultimii doi ani.

Stimularea mobilitatii fortei de munca

La aceasta categorie vorbim de doua forme de sprijin. Prima de instalare, neimpozabila, egala cu de sapte ori valoarea indicatorului social de referinta, in vigoare la data instalarii, se acorda persoanelor care in perioada in care beneficiaza de indemnizatii de somaj se incadreaza, potrivit legii, intr-o alta localitate si, ca urmare a acestui fapt, isi schimba domiciliul.

Prima de incadrare, neimpozabila, egala cu de doua ori valoarea indicatorului social de referinta,  in vigoare la data acordarii, se acorda persoanelor care in perioada in care beneficiaza de indemnizatii de somaj se incadreaza, potrivit legii, intr-o localitate situata la o distanta mai mare de 50 km de localitatea in care isi au domiciliul stabil.

„Aceste prime se restituie integral de catre angajat daca, intr-o perioada mai mica de 12 luni, de la data incadrarii in munca, inceteaza raporturile de munca din motive imputabile lui”, atrage atentia Simona Cirligea.

Prime de incadrare pentru absolventi

Absolventii institutiilor de invatamant si absolventii scolilor speciale, in varsta de minimum 16 ani, inregistrati la agentiile pentru ocuparea fortei de munca, in situatia in care se angajeaza cu program normal de lucru, pentru o perioada mai mare de 12 luni, beneficiaza, din bugetul asigurarilor pentru somaj, de o prima egala cu valoarea indicatorului social de referinta, in vigoare la data incadrarii.

Acest drept se solicita in termen de maximum 60 de zile de la data angajarii.

„Absolventii carora li s-a stabilit dreptul la indemnizatie de somaj si care se angajeaza in perioada de acordare a indemnizatiei, cu program normal de lucru, pentru o perioada mai mare de 12 luni, beneficiaza, din bugetul asigurarilor pentru somaj, de o suma egala cu indemnizatia de somaj la care ar fi avut dreptul, in conditiile legii, pana la expirarea perioadei de acordare a acesteia, daca nu s-ar fi angajat”, a precizat Laurentia Vasilescu, purtatorul de cuvant al AJOFM Braila.

Pentru a beneficia de acest drept, solicitantul trebuie sa faca demersuri in termen de maxim 60 de zile de la expirarea celor 12 luni de la data angajarii.

Cu toate acestea, sunt cateva categorii care nu beneficiaza de drepturile prevazute anterior: absolventii care la data absolvirii studiilor aveau raporturi de munca sau de serviciu; absolventii care se incadreaza la angajatori cu care au fost in raporturi de munca sau de serviciu in ultimii doi ani; absolventii care la data solicitarii dreptului urmeaza o forma de invatamant; absolventii institutiilor de invatamant fata de care angajatorii au obligatia, de a-i incadra in munca; absolventii pentru care plata indemnizatiei de somaj a fost suspendata la data incadrarii in munca, conform legii, pe o perioada de cel mult 12 luni, iar ulterior, ca urmare a schimbarii duratei contractului individual de munca, plata indemnizatiei de somaj inceteaza.

Comentarii

comentariu

About the Author

-