Published On: joi, Ian 20th, 2011

Schimbare de generatie in PNL Braila

Share This
Tags

*asa interpreteaza consilierul judetean liberal Bogdan Minescu nominalizarea unor tineri pentru functiile de viceprimar si vicepresedinte CJ

Consilierul judetean Bogdan Minescu a declarat joi, intr-o conferinta de presa, ca organizatia judeteana PNL incearca sa faca pasul inainte si sa schimbe modul in care se face politica in plan local, printre altele si prin promovarea unor oameni tineri, care nu si-au insusit naravuri vechi. Un pas in acest sens il constituie si decizia conducerii liberale de a nominaliza pentru functiile de viceprimar al municipiului si vicepresedinte CJ doi tineri, care vin cu “un suflu nou”: Alexandru Danaila, de 27 de ani si Adrian Radulescu, de 36 de ani.

“Este o schimbare de generatie in acest partid si trebuie sa fiti fericiti si dvs si restul lumii ca se intampla asa ceva intr-un partid. Lucrul asta ar trebui sa se intample in toate partidele, pentru ca de fapt, asta asteapta lumea: sa mai vada si alti oameni, sa mai vada si oameni tineri, oameni care au trecut poate mai putin prin zona politica a ultimilor 20 de ani, care a fost total nefericita pentru tara noastra si  pentru localitatea noastra, s-o spunem pe-aia dreapta. Asa ca daca noi doi, eu si cu Vasile Varga facem un pas in spate si-i vedeti pe cei care au ramas in fata, eu as fi multumit si nici nu as mai avea niciun cuvant de spus nici de Alexandru Danaila si nici de Adrian Radulescu.

Asteptam si de la partidele celelalte sa faca acelasi lucru. Ca s-or descurca mai bine sau mai rau, asta ramane de vazut si laudatio ala o sa-l facem la sfarsit. Eu nu vreau sa-l laud pe Adrian Radulescu, fiindca n-am de ce. E consilier judetean, e un om care a facut o facultate si o face si pe-a doua, care o sa faca la Consiliul Judetean ce va putea sa faca el mai bine si o sa-i spunem si noi ce putem mai bine. Situatia este inedita probabil in Braila, pentru ca oameni de genul asta, de varsta lor, au fost mai putini promovati. Eu despre Adrian Radulescu sper sa va spun mai multe peste un an si jumatate. Trebuie sa profitam de faptul ca e un mandat scurt, e un an si jumatate. Daca nu merge, asta e. Avem un timp destul de scurt la dispozitie sa-i testam pe cei doi colegi, care se vor duce sa indeplineasca niste functii in numele partidului si sigur ca noi toti avem interesul ca ei sa se descurce acolo, pentru ca este obrazul tuturor si al lor, dar si al celor care i-au promovat”, a spus Minescu.

Comentarii

comentariu

About the Author

-