Published On: lun, Ian 3rd, 2011

Bilantul sarbatorilor de iarna: Colici abdominali, fracturi inchise, tentative de suicid si consum de etnobotanice

Share This
Tags

* Acestea sunt doar cateva dintre afectiunile pentru care brailenii au sunat la numarul unic de urgenta 112

Cele mai multe apeluri telefonice din perioada 30 decembrie 2010 – 2 ianuarie 2011 au vizat colicii abdominali. 66 de braileni au avut nevoie de ajutorul personalului medical dupa ce au mancat prea mult. Alte 13 persoane au avut fracturi inchise dupa ce au cazut pe gheata. Pentru cinci persoane sarbatorile de iarna nu au adus nimic bun, fapt pentru care au vrut sa isi puna capat zilelor, dar au fost salvati de medici in ultima clipa. In alte 14 cazuri diagnosticul a vizat colica biliara.

Pe 30 ianuarie, in jurul orei 21.00, un tanar de 23 de ani aflat sub influenta bauturilor alcoolice a incercat sa isi puna capat zilelor prin strangulare. Familia a sunat imediat la 112 dupa ajutor, iar dupa ce viata i-a fost salvata a fost internat la Spitalul de Psihiatrie Braila chiar in ziua de Revelion.

Un alt tanar, de numai 20 de ani, dupa ce a baut mai multe pahare a vrut sa isi puna capat zilelor si si-a taiat venele de la un antebrat. Primele ingrijiri i-au fost acordate la fata locului de catre personalul de pe Ambulanta.

Un alt barbat, de aceasta data de 31 de ani, a vrut sa isi puna capat zilelor, pe 1 ianuarie prin ingerare de mai multe medicamente, dar medicii i-au salvat viata si lui.

Nu in ultimul rand, medicii s-au confruntat si cu cazuri de ingestie de etnobotanice. De Revelion, un tanar de 23 de ani, de nationalitate araba a consumat substante etnobotanice, iar comportamentul sau s-a schimbat brusc. A inceput sa aiba halucinatii si a devenit agresiv, concubina fiind cea care a solicitat ajutor prin apelul unic de urgenta 112. Arabul a refuzat sa i se acorde primul ajutor, dar in cele din urma a ajuns la Unitatea de Primiri Urgente, dar numai dupa interventia unui echipaj de la Politie.

Comentarii

comentariu

About the Author

-