Published On: lun, Ian 31st, 2011

Balcan si Badalan se pronunta impotriva desfiintarii Judecatoriei Insuratei

Share This
Tags

Deputatii PDL de Braila Viorel Balcan si Eugen Badalan sunt semnatarii unui amendament  de anulare a propunerii de desfiintare a Judecatoriei Insuratei si a Parchetului de pe langa aceasta. Printr-un comunicat dat publicitatii, cei doi anunta ca vor urmari traseul legal al  proiectului proiectul de lege privind desfiintarea unor instante judecatoresti si a parchetelor de pe langa acestea, care a ajuns astazi, in forma lui initiala, la Comisia Juridica a Camerei Deputatilor, urmand sa fie trecut pe ordinea de zi a comisiei.

“Deoarece fiecare judecatorie in parte, din cele 15 propuse spre desfiintare, are specificul si problematica ei si discutiile pe acest proiect de lege se anunta deja destul de ample, noi, deputatii PDL ai organizatiei Braila, am luat decizia de a depune un amendament de anulare a desfiintarii Judecatoriei Insuratei si a Parchetului de pe langa aceasta. In expunerea noastra de motive aratam faptul ca volumul de munca din cadrul acestei judecatorii este unul foarte mare, iar desfiintarea institutiei in cauza ar prelungi termenele de solutionare a dosarelor, ar genera cheltuieli suplimentare iar justitiabilii ar trebui sa se deplaseze in municipiul Braila, pentru a rezolva probleme care tin de competenta teritoriala a Judecatoriei Insuratei.

Demersul nostru, sustinut si de presedintele Judecatoriei Insuratei, este unul de implicare in problemele cetatenilor care ne-au mandatat sa-i reprezentam in Parlamentul Romaniei  si ne dorim ca finalitatea acestuia sa fie in beneficiul brailenilor.

Vom urmari cu toata atentia circuitul  acestui proiect in Camera Deputatilor pentru a ne sustine amendamentul depus atit in Comisia Juridica, cat si in plenul Camerei.

Dezavuam opiniile colegilor parlamentari ai opozitiei si le consideram doar declaratii neprincipiale si de dezinformare a opiniei publice, practici bine stapinite de proaspetii aliati politici”, se arata in comunicatul de presa.

Comentarii

comentariu

About the Author

-