Published On: lun, Dec 13th, 2010

Voluntarii din echipa EcoSpirit de la Clubul Voltin au adus Craciunul in casele unor familii din Stancuta

Share This
Tags

Trei familii din Stancuta au primit in acest weekend vizita echipei EcoSpirit de la Clubul Voltin. Sandra Abele, Aram Poghosyan si Clement Begot au mers la Stancuta pentru a le aduce spiritul Craciunului in case familiilor cu patru sau cinci copii.

Tinerii au confectionat cateva produse specifice sarbatorilor de iarna pe care le-au vandut pe platoul din fata Palatului Administrativ de ziua Sf. Nicolae. Produsele confectionate au avut mare cautare si s-au vandut imediat. Cu banii colectati astfel, tinerii au cumparat imbracaminte specifica sezonului rece, ulei, zahar, orez, cozonaci, dulciuri pentru cei mici si cate un saculet de 5 kg cu portocale pentru fiecare familie. Bucuria a fost mare pentru cei mici cand au vazut ca mosul a venit mai devreme, dar si pentru cei mari care in prag de sarbatori au primit o mana de ajutor.
Sub egida “Zilei Internationale a Voluntarilor”, pe 6 decembrie, echipa EcoSpirit impreuna cu Eliza Cristina Cioaca, Ionut Negrut, Michelangelo Mastrosimini, Gabriel Niculita, mentorul Petricica Dinca si psihoterapeutul Cristina Arama au vandut produsele de sarbatori confectionate pentru sarbatorile de iarna, sfidand frigul alaturi de copiii de la Scoala nr. 7 care au prezentat un frumos program artistic de cantece si dansuri populare romanesti.
Iar daca ati fost in ajunul serii de Mos Nicolae in centre comerciale brailene importante, imbratisarile gratuite primite  au fost tot de la voluntarii Clubului Voltin. Asadar fenomenul voluntariatului ia amploare si in Braila, unde la baza activitatilor implementate de orice ONG sau centru comunitar sta munca  acestora. Reamintim ca in cadrul Clubului Voltin in aceasta perioada activeaza voluntari romani si noua tineri voluntari din Armenia, Georgia, Letonia, Polonia, Franta si Italia cei din urma, veniti prin intermediul Serviciului European de Voluntariat – Programul Tineret in Actiune.
“Am fost 10 luni in Polonia si ei aveau o traditie acolo in care toate ONG-urile faceau tot felul de decoratiuni pentru sarbatorile de iarna si la o data anume se strangeau toti si vindeau aceste decoratiuni pentru a ajuta familiile nevoiase. Clubul Voltin a decis sa faca la fel si cu banii stransi din vanzarea produselor pe care le-am facut ajutam cateva familii din Stancuta”, a declarat voluntarul Gabriel Niculita.
“Copiii de la Scoala nr. 7 care au prezentat un program artistic au donat si ei impreuna cu parintii si bunicii in scop caritabil”, a spus psihoterapeutul Cristina Arama.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-