Published On: vin, Noi 26th, 2010

Mii de romani asteapta banii de la stat

Share This
Tags

* Deputatul Diana Tusa l-a intrebat pe premierul Emil Boc ce solutii are pentru rezolvarea acestei probleme

Deputatul liberal Diana Tusa a declarat ca a primit mai multe sesizari de la oameni care i-au spus ca in Romania dreptul la proprietate garantat de Constitutie nu le este respectat. In consecinta Diana Tusa s-a adresat Primului Ministru Emil Boc: “In conformitate cu prevederile OUG 62/2010 Guvernul a suspendat emiterea titlurilor de plata ca­tre fostii proprietari pentru o pe­rioada de doi ani, interval în care compensatiile sunt facute exclusiv cu actiuni la Fondul Proprietatea. Cum ANRP nu mai poate despagubi in numerar pe fostii proprietari, care au optat initial pentru aceasta metoda, acestia sunt pusi in situatia fie sa astepte pana in 2012, fie sa isi schimbe optiunea din numerar in actiuni. Doresc sa precizez ca la cabinetul parlamentar din Braila am primit numeroase sesizari de la cetateni prin care mi-au semnalat ca in Romania dreptul la proprietate garantat de Constitutie nu le este respectat. Marea  problema o constituie faptul ca  persoanele care au optat initial pentru numerar asteapta de ani de zile sa primeasca banii, iar listele de asteptare ajung  pana la circa 13.000 de dosare, iar Guvernul in loc sa incerce o rezolvare a problemei a complicat-o si mai mult. De asemenea, trebuie stiut faptul ca din 2006 pana in prezent ANRP a emis doar un numar de 3.932 de titluri de conversie si 4.440 de titluri de plata. Avand in vedere aceste considerente, va intreb D-le Prim-ministru Emil Boc, ce masuri veti lua pentru a corecta aceasta situatie si pentru a preintampina alte decizii CEDO defavorabile statului roman, mai ales ca sunt mii de persoane care asteapta de ani buni sa fie despagubite?!”, se arata in documentul inaintat de deputatul PNL.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-