Published On: lun, Noi 22nd, 2010

Doi minori au fost prinsi la volanul unui autoturism furat

Share This
Tags

In acest weekend, M. S. din comuna Racovita, in varsta de 29 de ani, s-a prezentat la sediul Politiei din Ianca, declarand ca doua persoane necunoscute i-au furat automobilul din parcul orasanesc Ianca. A fost instiintat dispecerul din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Braila, care a informat toate subunitatile de politie din judet si a dispus instituirea de filtre.

Masina in cauza a fost gasita de catre un echipaj de la Politia Comunala Viziru, care l-a identificat la volanul autoturismului pe B. I. din satul Gabrielescu, comuna Bordei Verde, in varsta de numai 17 ani. In urma testului cu aparatul etilotest, a rezultat ca minorul se afla sub influenta bauturilor alcoolice, fapt pentru care a fost condus la Centrul Medical de Permanenta Insuratei pentru recoltarea probelor biologice si stabilirea gradului de alcoolemie.
Un grup alcatuit din politistii Serviciului de Investigatii Criminale si orasului Ianca a desfasurat a serie de cercetari si a stabilit ca, in noaptea furtului autoturismului, intre orele 23.00 – 01.00, B.I. si L. F. in varsta tot de 17 ani, ambii din satul Gabrielescu, folosind chei potrivite, s-au urcat la volanul masinii parcate in apropierea unei discoteci din orasul Ianca si au demarat in tromba pe drumurile publice, conducand  pe rand, pana in momentul in care au fost depistati de catre politistii din comuna Viziru.

Minorul L. F.  a coborat din masina si a luat-o la fuga dupa ce li s-a cerut sa stationeze. Ulterior a fost gasit de catre politisti la targul de animale din comuna.
Politistii braileni au extins cercetarile si au stabilit ca cei doi minori sunt suspectati ca au mai comis doua furturi din autoturisme, parcate pe raza orasului Ianca, fapte inregistrate cu autori necunoscuti in perioada 16-20 noiembrie.

“Minorii au fost retinuti pe baza de ordonanta, pe o perioada de 24 ore, pentru savarsirea infractiunilor de furt calificat, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, fara a poseda permis de conducere, iar pentru numitul B.I., si conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, fiind sub influenta bauturilor alcoolice.  Vor fi prezentati Judecatoriei Faurei cu propunere de arestare preventiva”, a declarat inspectorul Jenel Sogor, purtatorul de cuvant al Politiei Municipiului Braila.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-