Published On: Soare, Noi 7th, 2010

CF Brăila – CS Otopeni, lecţie de antifotbal

Share This
Tags

* La capătul unui meci urât în cea mai mare parte a timpului, cele două echipe au încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul din etapa a 11-a din Liga a II-a

Dacă cineva s-ar gândi să facă un film în care să promoveze ideea de antifotbal, primele 60 de minute ale jocului dintre CF Brăila şi CS Otopeni ar putea reprezenta un bun reper pentru respectiva peliculă. Deşi vremea a fost una numai bună pentru fotbal, „actorii” din teren au părut că se gândesc mai mult la o ieşire la un picnic decât la scopul pentru care se aflau în gazon. Meciul a fost atât de plictisitor în prima oră, încât puţinii spectatori din tribune erau preocupaţi de orice, numai de a fi atenţi la joc, nu.
Concret, în prima repriză au fost doar două faze de atac, câte una la fiecare poartă. Brăila a contat prin „capul” lui Gurguiatu, care a trecut  peste poartă în minutul 6. De partea cealaltă, „aviatorii” au fost aproape de poarta gazdelor în minutul 20, atunci când Dedu a fost blocat în momentul şutului de Gurguiatu. În rest, prima repriză a însemnat o luptă surdă la mijlocul terenului.
Partea secundă n-a început nici ea mai animat, timp de un sfert de oră echipele jucând la fel de plictisitor ca în prima repriză. Abia în minutul 60, gazdele trimit mingea pe spaţiul porţii adverse. Necoară a executat un corner de pe stânga, iar Bosoi a trimis mingea cu capul, din 10 metri, în braţele portarului.
Cuplul Necoară – Bosoi avea să conlucreze şi la primul gol al meciului. În minutul 65, Necoară bate cornerul d epe dreapta, iar Bosoi venit în viteză a reluat mingea în plasă cu toată opoziţia lui Sardescu.
Golul marcat de brăileni a mai animat disputa, oaspeţii ieşind la joc în căutarea egalării. „Aviatorii” aveau să restabilească echilibrul pe tabelă în minutul 83, atunci când Drăghici a „ciupit” mingea din trei metri în plasa porţii brăilene.
Până la final, gazdele au mai avut 2 situaţii de gol prin Pânzaru şi Bucă, în timp ce oaspeţii au încercat fără succes să perforeze poarta brăileană prin şuturi de la mare distanţă. Rezultatul de egalitate a fost unul conform cu realitatea din teren, nici una dintre formaţii nemeritând succesul. Brăila rămâne singura echipă fără victorie din Liga a II-a, iar şansele dunărenilor de a se menţine în eşalonul secund se micşorează cu fiecare etapă consumată.

CASETA TEHNICĂ
CF Brăila: A. Ilie – Bosoi, Olenic, Gurguiatu (cpt.), Necoară – Iosofache (min.46, M.Oprea), Pânzaru, S. Moise (min.35, B. Dumitru), M. Gheorghe – Ndigwe (min.79, S. Bucă), N.Bucă.
Antrenor principal: Daniel Timofte

CS Otopeni: Sardescu – A. David, L. Ivan, M.Dedu (cpt.), Iuhas – Serediuc, Cristea (min.66, Balaur), Dragomir, Pârvu – ceplan, Drăghici.
Antrenor principal: Tudorel Dumitru

Au arbitrat: Cătălin Ionuţ Neagu (Poenari) – centru, Lucian Dan Ilieş (Braşov) şi Daniel Bogdan Hârlab (Braşov) – asistenţi.

Spectatori: aproximativ 500

Comentarii

comentariu

About the Author

-