Published On: lun, Oct 4th, 2010

Sanctiune cu decontarea cheltuielilor de organizare a algerilor, pentru absenteisti

Share This
Tags

* asta propune presedintele PNL Braila, Catalin Boboc

Presedintele PNL Braila, Catalin Boboc, este de parere ca trebuie introdusa, intr-o forma sau alta, o masura de obligare a romanilor sa se prezinte la vot. Cum Boboc nu agreeaza – cel putin la modul declarativ – stimularea alegatorilor cu pomana electorala traditionala, el se refera mai degraba la masuri sanctionatorii, care sa-i faca pe cetateni sa se gandeasca de doua ori, inainte de a decide sa nu se prezinte la urne. Liberalul nu are in vedere chiar  o amenda propriu-zisa, cum se practica in alte tari, ci altceva: fiecare alegator care nu voteaza sa plateasca acea cota-parte care-i revine din cheltuielile  presupuse de organizarea alegerilor: “In privinta reprezentativitatii, in general, a celor care sunt alesi la un moment dat, cred ca dincolo de sistem, mai este si o alta mare problema si anume prezenta la vot. Si daca cineva ia 80% din voturile dintr-un anume colegiu, dintr-o sectie de votare, etc, degeaba ai 80%, ca de fapt, ai 80% din cei 35-40%  care au fost prezenti la vot. Iata cum, de fapt, o mare parte din oameni nu sunt reprezentati si asta cred ca este principala problema. PNL-ul, din punctul asta de vedere, chiar sustine un anume mod de obligativitate a votului politic, nu in sensul de a obliga, de a institui chiar amenzi, asa cum se practica de exemplu, in Grecia. In epoca in care traim, nu cred ca mai e cazul, dar as da un exemplu, care poate ca ar trebui luat in calcul. Cu toti reclamam, de fiecare data cand sunt alegeri, marile cheltuieli care se fac cu asta, marile costuri. Cu alte cuvinte, statul, pentru a asigura cetateanului dreptul la vot, face niste cheltuieli din buzunarul tuturor si al celor care merg si al celor care nu merg la vot. Este absolut in regula sa uzezi de dreptul tau de vot sau nu, dar atunci poate ca ar fi bine ca fiecare cetatean care nu vrea, nu considera ca are de ce sa  foloseasca dreptul lui de vot, sa plateasca cheltuielile care-i revin pentru asigurarea acestui drept. Pentru ca toata lumea cotizeaza, iar ceilalti, care au fost la vot, nu au nicio vina ca el considera ca nu trebuie sa mearga la vot. De multe ori, oamenii vorbesc despre dispretul lor fata de clasa politica, dar dispretul acesta nu se transforma in sanctionarea celor pe care-i dispretuiesc, ci in acea nepasare si lipsa de la vot. Asa se intampla sa mearga la vot cei care sunt stimulati in diverse moduri, iar aceia nu reprezinta toata societatea romanesca, reprezinta doar o anumita categorie, de cele mai multe ori, usor de manipulat. Asa se intampla ca uneori, sa ne trezim cu niste lucruri inimaginabile, la finalul votului”.

Comentarii

comentariu

About the Author

-