Published On: lun, Oct 4th, 2010

Italieni prinsi in flagrant la vanatoare intr-o arie naturala protejata

Share This
Tags

* noua italieni care impuscau ciocarlii au fost depistati de politisti in zona Baltii Tataru * alaturi de ei se afla si paznicul fondului de vanatoare

Politistii Biroului Arme, Explozivi si Substante Periculoase din cadrul IPJ Braila s-au sesizat din oficiu , in week-end, cu privire la faptul ca mai multe persoane vanau ilegal în albia Baltii Tataru, zona de protectie dintr-o arie naturala protejata. Cand oamenii legii au descins la fata locului, au fost identificat un cetatean italian de 66 de ani, rezident în municipiul Bucuresti, care, în calitate de organizator al unei partide de vanatoare, a prezentat pentru control o autorizatie de vanatoare colectiva care nu conferea participantilor dreptul de a vana în zona ariei protejate. In plus, acesta detinea si transporta cu masina, fara drept, un numar de 1.449 cartuse de vanatoare. Impreuna cu acesta se afla un alt cetatean italian, de 49 de ani, cu rezidenta în Bucuresti, care avea asupra sa o arma de vanatoare detinuta legal, precum si un numar de 190 cartuse aferente. In urma verificarilor, s-a constatat ca acesta nu se afla înscris autorizatia de vanatoare si nu avea acordul gestionarului fondului de vanatoare pentru a se afla cu arma în acel loc.În jurul lacului, politistii au mai fost identificat alti sapte cetateni italieni, cu varste cuprinse între 28-68 de ani, care aveau asupra lor arme de vanatoare detinute în mod legal. Acestia vanasera ciocarlii în zona de protectie si aveau asupra lor mai multe cartuse decat prevad normele legale în vigoare.

In aceeasi zona, oamenii legii au dat si peste paznicul fondului de vanatoare, un localnic de 39 de ani, din comuna Ciocile, care detinea, fara drept, un numar de 420 cartuse de vanatoare.

“Un numar de 11 arme de vanatoare, 3.496 de cartuse, 749 de tuburi cartus si 155 de ciocarlii împuscate au fost ridicate în vederea continuarii cercetarilor si în cauza s-a întocmit dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor si munitiilor, vanarea într-o zona de protectie dintr-o arie naturala protejata, trecerea pe fondul de vanatoare cu arma fara acordul gestionarului si uz de arma letala fara drept”, ne-a declarat purtatorul de cuvant al PJ Braila, inspector Jenel Sogor.

Precizam ca lacul Tataru este situat in sudul judetului, la aproximativ 95 km de municipiul Braila si are o spurafata de 138,72 ha. Fauna Lacului Tataru este cel mai bine reprezentata de pasari, motiv pentru care este si considerata zona de importanta avifaunistica. Lacul Tataru prezinta cea mai mare varietate de specii de pasari caracteristice habitatelor de balta si balta-mlastina. Multe specii strict protejate pe plan international, pentru ca sunt vulnerabile sau in declin, sunt reprezentate in aceasta zona prin populatii relativ numeroase. Lacul Tataru are o importanta deosebita in sudul judetului pe traseele de migratie a unor specii cu statut special de protectie pe plan european si mai mult, populatiile acestor specii sunt dependente de existenta habitatelor de hranire si cuibarire existente in aceasta zona.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author