Published On: joi, Oct 7th, 2010

Din 1 noiembrie, brailenii pot depune dosarele pentru obtinerea ajutoarelor de incalzire

Share This
Tags

* edilul-sef spune, ca in anii trecuti, doar 20-25% dintre beneficiari au depus actele in noiembrie, cei mai multi mobilizandu-se abia in decembrie

Brailenii care doresc sa obtina si in aceasta iarna ajutoare pentru incalzire pot incepe sa-si adune documentele necesare in vederea intocmirii dosarului ce va fi depus la Directia pentru Asistenta Sociala.

Primarul municipiului, Aurel Simionescu, a anuntat astazi ca dosarele vor fi primite incepand din 1 noiembrie, iar ajutoarele aferente acelei luni se vor primi abia in decembrie: ”Oamenii trebuie sa-si faca dosarele respective, sa le aiba pregatite. Eu am discutat ca incepand cu 1 noiembrie, cel tarziu, sa li se primeasca astfel de dosare sau sa fim capabili sa le primim, pentru ca regula ultimilor ani  arata ca noiembrie este prima luna in care se finanteaza incalzirea, asta inseamna ca primesc bani in decembrie. Tot viata ne-a arata ca, de regula, inclusiv in ianuarie se depun astfel de dosare, din varii motive, ca n-au avut documente, ca n-au fost pe acasa, ca n-au stiut, etc.  Se depun cam 20-25% in noiembrie, cam 50-60% in decembrie si mai raman un 10% in ianuarie”.

Edilul-sef a precizat ca in aceasta iarna, nu vor fi probleme cu asigurarea agentului termic pe reteaua de termoficare: “Am avut o discutie cu furnizorii de gaz de la CET si ca si datorie, stam cel mai bine din ultimii 4-5 ani, dar sa vedem si ce va inseamna “iarna grea”, ca toata lumea vorbeste despre iarna grea, dar sa vedem daca asta inseamna temperaturi foarte scazute, o perioada foarte lunga sau zapada multa”.

Comentarii

comentariu

About the Author

-