Published On: vin, Oct 29th, 2010

“Cartea este cel mai tacut si constant prieten”

Share This
Tags

* este numele unui proiect derulat intr-un parteneriat educațional, ce-i vizează pe deținutii de la Penitenciarul de Minori si Tineri Tichileşti

 Ieri, la Biblioteca Judeţeană  „Panait Istrati”, s-a derulat una din etapele parteneriatului educațional CARTEA ESTE CEL MAI TACUT SI CONSTANT PRIETEN . Au fost prezente 12 persoane private de libertate din Penitenciarului de Minori si Tineri Tichileşti, însoţite de trei cadre didactice ale Şcolii de arte şi meserii din cadrul penitenciarului.

Potrivit unui comunicat dat publicitătii, proiectul, propus de prof. Moraru Cristina Elena, se derulează pe perioada unui an şcolar şi are drept scop cultivarea interesului pentru lectură, integrarea persoanelor private de libertate în comunitate şi un schimb de experienţă cu şcolile partenere în acest proiect educaţional. Obiective preconizate sunt : pentru elevi – îmbogatirea universului de cunoaştere, dezvoltarea si cultivarea creativitaţii literar-artistice, îmbogăţirea cunoştinţelor cu privire la viaţa si opera scriitorilor, dezvoltarea interesului pentru lectura unor texte variate şi pentru procurarea cărţilor adecvate vârstei şi integrarea persoanelor private de libertate, iar pentru profesorii implicaţi – planificarea, organizarea şi desfăşurarea unor activitaţi commune, materializate prin vizite reciproce, concursuri literare, vizionarea CD-urilor, recitari de poezie, spectacole şi o relaţionare pozitivă si constructivă în rândul cadrelor didactice.

Activităţile se vor materializa prin desfaşurarea unor concursuri cu teme literare, susţinerea unor programe artistice, realizarea de albume foto sau CD-uri cu activităţile elevilor, realizarea unor expoziţii de desene cu scene din poveşti, a unei expozitii de colaje cu scene din poveşti si poezii, crearea unor portofolii cu fişe de lectură şi curiozităţi despre scriitorii cu care au luat contact şi publicarea unor poezii sau compuneri”.

În parteneriat sunt implicate mai multe instituţii: Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, Biblioteca Judeţeană „Panart Istrati”, Serviciul de Educaţie Asistenţă  şi Reintegrare Socială din cadrul Penitenciarului de Minori şi Tineri Tichileşti, Şcoala de Arte si Meserii Tichileşti, alte şase unităţi şcolare din municipiu şi judeţ.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-