Published On: lun, Oct 18th, 2010

Acţiuni preventive, în barurile şi discotecile din judeţ

Share This
Tags

Poliţiştii brăileni au desfăşurat, în noaptea de 16 spre 17 octombrie, mai multe acţiuni de prevenire a tulburării ordinii si liniştii publice. Astfel,  potrivit unui comunicat dat publicităţii, între orele 22.00 – 3.00, lucrătorii din cadrul Poliţiei oraşului Ianca şi posturilor de poliţie comunale arondate acesteia au acţionat la discotecile, cafe-barurile cu program non-stop şi pe străzile adiacente unităţilor de alimentaţie publică, de pe raza oraşului Ianca şi comunelor Bordei-Verde, Grădiştea, Mircea Vodă, Racoviţa şi Şuţeşti, cu scopul prevenirii faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă, precum şi pentru prevenirea încălcării normelor de circulaţie rutieră care duc la producerea de accidente rutiere.

Pe timpul acţiunii, efectivele participante au legitimat şi percheziţionat corporal sumar 60 de persoane, au controlat un număr de 10 unităţi economice, au verificat 87 de autovehicule oprite în trafic şi au aplicat în total 20 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 4.960 de lei.

În aceeaşi noapte, între orele 23.00 – 3.00, lucrători din cadrul Poliției orașului Făurei şi agenţi de la posturile de poliție comunale arondate au desfăşurat o acțiune pe linia prevenirii faptelor antisociale care se comit cu violență. Astfel, au fost verificate două societăţi comerciale cu profil discotecă, legitimate 21 de persoane oprite şi controlate în trafic 23 de autovehicule, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.140 lei şi au retrase două certificate de înmatriculare.

Sâmbătă spre duminică, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică pentru Mediul Rural şi de la posturile de poliţie comunale arondate municipiului, împreună cu poliţişti de frontieră şi jandarmi, au acţionat în zona societăţilor comerciale cu profil disco-bar, situate pe raza de competenţă, în vederea prevenirii şi combaterii faptelor antisociale.

Cu această ocazie, au fost controlate 11 societăţi comerciale, legitimate 19 persoane, dintre care 7 percheziţionate corporal sumar, verificate în trafic 7 autovehicule, a fost dispersat un grup de tineri predispuşi la comiterea de infracţiuni şi aplicată o sancţiune contravenţională.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-