Published On: mie, Sep 8th, 2010

Vasile Datcu isi da demisia din functia de consilier judetean

Share This
Tags

*conducerea filialei liberale locale i-a cerut aseara sa-si dea demisia de onoare din functia de consilier judetean, dupa ce si-a criticat dur sefi politici locali * Datcu a facut imediat acest gest, mai ales ca nu vrea sa mai fie asociat cu grupul aflat acum la conducerea liberala

Liberalul Vasile Datcu, unul dintre fondatorii filialei PNL Braila si-a dat demisia de onoare din functia  de consilier judetean, aseara, la finalul unei sedinte furtunoase, in care conducerea locala i-a reprosat, la unison, ca  facut declaratii extrem de critice in Infobraila, la adresa presedintelui Catalin Boboc si a altor membri de partid.

Potrivit unor surse din interior, cei care au luat cuvantul s-au aratat, pe rand, profund nemultumiti de faptul ca Datcu a indraznit sa vorbeasca de rau ditamai liderii filialei, insa acesta a spus ca declaratiile sale “sunt scoase din context”, dat fiind ca, de fapt, a facut “un istoric al liberalismului la Braila” si nu a vorbit doar de conducerea actuala – in speta, de Catalin Boboc. Cei de fata s-au aratat de acord cu istoria, dar au dovedit ca nu sunt de acord cu actualitatea, cand e vorba de exprimat opinii critice.

Circa 80% dintre vorbitori au spus ca sunt de acord, in principiu, cu mare parte din declaratiile facute de Datcu in Infobraila, dar s-au aratat nemultumiti ca aceste observatii acide nu au fost pastrate pentru el sau, cel mult, pentru sedintele de partid, astfel incat rufele sa fie spalate in familie. Unul dintre cei care i-a dat dreptate a fost consilierul judetean Bogdan Minescu, acesta sugerand insa ca adevarurile respective nu trebuiau spuse public. Un al lider liberal, consilierul judetean Petru Ganciu, i-a reprosat  lui Datcu faptul ca a iesit in presa cu declaratii critice, “desi stia foarte bine care este impactul pe care asemenea lucruri, venite din partea lui, il vor avea in randul opiniei publice”.  Si Vasile Varga i-a reprosat liberalului ca “poate sa destabilizeze foarte usor partidul”, prin declaratiile sale publice.  Datcu ar fi spus: “daca stiti ce impact au declaratiile mele, fiti atenti la mine! Voi imi cereti sa fiu atent la ce fac, dar voi de ce nu sunteti atenti la ce faceti?”, cu referire, printre altele, la alianta facuta de actuala conducere PNL cu PSD-ul. In acest context, Boboc a tinut sa-l informeze pe Datcu despre faptul ca aceasta decizie nu a luat-o de unul singur, ci impreuna cu toti colegii din conducere, deci nu poate fi facut responsabil doar el.

Unii dintre cei prezenti la sedinta au facut comentarii – evident, negative – si la adresa redactorilor Infobraila, insa consilierul municipal Vasile Varga a declarat: “Pana acum, cand ei scriau lucruri care va conveneau, cand dadeau in altii, erati multumiti, erau buni, acum, ca scriu lucruri care nu va convin, gata, nu mai sunt buni?”.

In final, conducerea PNL Braila i-a cerut lui Datcu sa-si dea demisia de onoare din functia de consilier judetean si sa nu mai iasa in presa cu declaratii, lucruri pe care liberalul, scarbit, le-a acceptat imediat, chiar cu placere. El a vrut sa-si scrie demisia din functia amintita pe loc si sa le-o lase colegilor, ca sa fie siguri ca au scapat de el, insa au fost voci care i-au spus ca demisia trebuie prezentata direct la secretarul Consiliului Judetean, Nicu Filote.

Cotactat telefonic, aseara, Vasile Datcu a fost extrem de retinut in comentarii. El ne-a confirmat ca isi va da demisia din functia de consilier si a precizat ca va ramane simplu membru de partid si se va retrage, pentru o perioada, in ultimele randuri ale PNL, pentru a lasa actuala conducere a filialei sa dea masura valorii sale: “Unii cer sa fii un soldat credincios al partidului, dar eu nu sunt dispus sa fiu un soldat de teracota. Ma asteptam sa mi se ceara demisia si eram pregatit pentru asta. Am sesizat ca lumea a fost usurata, dupa ce am anuntat ca imi dau demisia”.

Potrivit unui apropiat al lui Datcu, insa, dupa ce a iesit din sedinta, acesta ar fi facut comentariul: “Fortat de voi, imi dau demisia, oricum intentionam sa renunt la aceasta functie, am si declarat-o, faceti voi ce vreti, dar dupa 2012, cand veti obtine 10% la vot, mai vedem!”.

Urmatorul pe lista candidatilor PNL la Consiliul Judetean, care ar fi trebuit sa preia mandatul lui Datcu, era Constantin Sarbu, insa acesta a parasit zilele trecute barca liberala, pentru UNPR, astfel incat a ratat ocazia. In  legatura cu acest lucru, Vasile Datcu ne-a declarat: “Chiar mi-e mila de Titi Sarbu, ca astepta de doi ani de zile sa-mi ia locul, sa fie consilier judetean si acum, a ratat-o la mustata!”.

Amintim ca luna trecuta, intr-un interviu acordat Infobraila, Datcu opina ca, ajuns presedinte al filialei, Boboc deja a ratat, prin alianta facuta cu PSD-ul si ca liderul social-democrat Gheorghe Bunea Stancu deja il are in palma, gata de devorat. In plus, seniorul liberal a comentat ca Boboc “este un fel de Lizuca”, dar cu un Patrocle in forma maxima, caruia nu poate sa-i faca fata. De asemenea, Datcu a spus ca Boboc este “un lider mediocru, din punct de vedere al simtului politic”.

Vasile Datcu este scriitor, membru fondator al PNL Braila si a fost, in 1990, primul “primar al judetului Braila”, o functie echivalenta cu cea de prefect astazi.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-