Published On: mar, Sep 14th, 2010

Salonul şi Consursul Internaţional de Caricatură, ediţia a V-a

Share This
Tags

Criza economică, un fenomen global de care românii – şi brăilenii – nu prea au cum să scape momentan, poate deveni şi un motiv de râs. Nimic mai simplu, dacă în ecuaţie intră caricaturiştii, umoriştii. Iar publicul are doar de câştigat, pentru că atunci când faci haz de necaz, parcă şi necazurile se văd mai rozalii. Motive de acest gen avem din plin în acest sfărşit de săptămână, când are loc ediţia a V-a a Concursului Internaţional de Caricatură Brăila 2010. Tot criza este şi tema concursului.

Organizatorii sunt Consiliul Judeţean Brăila şi Centrul de Creaţie, iar evenimentul reuneşte 158 de caricaturişti din 42 de ţări care nu au fost deloc în criză… de idei, după cum se subliniază în invitaţia la vernisajul Salonului Internaţional din 17 septembrie, ora 18.03, de la la Casa Tineretului. Expoziţia merită cu prisosinţă vizitată, lucrările fiind – mai mult ca sigur – un regal al humorului. Nici ora nu trebuie să ne surprindă, caricaturistul Costel Pătrăşcan obişnuindu-ne de ceva vreme cu astfel de orar la evenimentele desfăşurate la Galeria din Pod.

 Juriul este prezidat şi de această dată brăileanul Tudor Octavian. Criticul de artă şi scriitorul ne va oferi, cu siguranţă şi o mostră de discurs pe cinste! Din juriu mai fac parte caricaturiştii Mihai Stănescu, Ion Barbu, Leonte Nastase şi brăileanul Costel Pătrăşcan. În competiţie sunt înscrise 600 de lucrări, realizatorii celor mai valoroase urmând să fie premiaţi cu o sumă totală 4.700 de euro.

Comentarii

comentariu

About the Author

-