Published On: mar, Sep 7th, 2010

Prezentati-va la posturi, fiindca veti incasa banii de naveta!

Share This
Tags

* este sfatul dat profesorilor suplinitori de liderul sindicatului invatamantului brailean, Valeriu Partene

Presedintele sindicatului din invatamantul brailean, Valeriu Partene, banuieste ca mare problema a suplinitorilor care au refuzat sa se prezinte la post in anul scolar care incepe este teama ca nu vor incasa banii pentru naveta. Partene admite ca un calcul simplu arata ca, pentru multi dintre acestia, daca localitatea unde au fost repartizati este departe de oras, cheltuielile cu naveta sunt substantiale, iar achitarea lor din buzunarul propriu reduce substantial salariul. Liderul sindical este insa sigur ca problemele intampinate in anii trecuti in unele localitati, unde dascalii nu si-au primit banii de naveta de la primarii, sau i-au primit cu mare intarziere, nu se vor mai repeta: “Deocamdata, este temerea ca nu vor fi achitate in continuare cheltuielile cu naveta. Ori, daca e vorba de un suplinitor necalificat, sa zicem, la care salariul este foarte mic, sa mai plateasca si naveta, situatia este destul de dramatica, as spune. Eu ii asigur pe colegii care doresc sa ocupe aceste posturi ca naveta, prin lege, in continuare este obligatia comunitatilor locale;  singurul lucru pe care nu-l putem contesta deocamdata este prevederea Legii 118, deci banii de naveta se deconteaza diminuati cu 25%. In opinia noastra, este bine ca cei care au optat pentru astfel de catedre sa se prezinte la post, ca in ziua de 13 septembrie, la deschiderea scolii, sa nu avem niciun catalog ramas pe masa din cancelarie”.

Intrebat daca anul trecut s-au intamplat cazuri in care profesorii nu au incasat banii de naveta, Partene a raspuns: “Am avut niste probleme, dar cu sprijinul comunitatilor locale si cu interventia directa a institutiei prefectului, pentru care chiar aduc multumiri domnului prefect Dumitru Popa, situatia s-a rezolvat. Mai avem niste restante, foarte mici, din cate stiu, la orasul Ianca si la comuna Ciresu”.

Precizam ca exista cateva zeci de profesori suplinitori care si-au anuntat de cateva zile decizia de a renunta la posturile ce le-au fost repartizate, acestia preferand sa ramana fara loc de munca.

Comentarii

comentariu

About the Author

-