Published On: joi, Sep 23rd, 2010

O nouă şansă, pentru reabilitarea termică a blocurilor

Share This
Tags

* brăilenii care stau la bloc pot accesa credite pentru reabilitarea termică a locuinţelor cu dobândă subvenţionată si fără garanţie 

La nivelul municipiului Brăila, în ultimii ani, câteva zeci de asociaţii de proprietari au demarat demersurile pentru accesarea ajutorului de la stat şi de la Primărie, pentru a-si reabilita blocurile, însă, până acum, nici una nu a reuşit să realizeze lucrările propriu-zise.  Oamenii au fost amânaţi luni la rand, cu diferite explicaţii, cea mai frecventă fiind lipsa fondurilor bugetare. Acum, proprietarii au o nouă şansă, odată cu introducerea reglementării care prevede posibilitatea ca asociaţiile să beneficieze de împrumuturi cu dobândă subvenţionată de Guvern.

Mai concret, asociaţiile de proprietari şi proprietarii de locuinţe individuale care vor să îşi reabiliteze termic locuinţele pot beneficia de credite cu dobândă subvenţionată de minister şi cu garanţii de stat. Ministrul Turismului şi Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, a declarat că programul ministerului pentru reabilitarea termică a locuinţelor s-a bucurat de succes, însă, pentru acest an, nu a avut finanţarea necesară decât pentru acoperirea datoriilor de anul trecut, astfel încât acest program “este temperat”. Udrea a afirmat că, din această cauză, ministerul pe care îl conduce a decis să lanseze, în paralel cu acest program, un altul, de acordare de credite cu dobândă subvenţionată de stat pentru asociaţiile de proprietari şi proprietarii de locuinţe individuale care vor să îşi reabiliteze termic locuinţele. “În România sunt trei milioane de apartamente şi în situaţia bună din 2009, dacă am avea bugetul de atunci, am putea să lucrăm cam 30.000 de apartamente pe an, ne-ar trebui o sută de ani să terminăm toate blocurile din România. De aceea, am decis să lansăm în paralel un alt program, cu sprijinul Guvernului şi al ministerului, pentru asociaţii de proprietari, dar şi pentru proprietarii de locuinţe unifamiliale, pentru case pe pământ, care erau excluse din ordonanţa veche. Asociaţiile de proprietari şi proprietarii de locuinţe unifamiliale pot accesa un credit pe cinci ani la CEC sau la BCR cu dobândă subvenţionată în totalitate de MDRT şi cu garanţii de stat. Deci, cei care accesează acest credit pe cinci ani pentru reabilitarea termică nu trebuie să depună niciun fel de garanţie, nu îşi ipotechează locuinţele şi nu plătesc niciun fel de dobândă, plătim noi dobânda pentru ei”, a spus Udrea. Potrivit sursei citate, creditul este acordat pe cinci ani cu plata tranşelor lunare şi primăria poate în continuare, dacă are fondurile necesare, să cofinanţeze până la 30% din valoare lucrărilor. Elena Udrea a spus că programul de credite este operaţional prin cei doi parteneri care au accesat la această propunere, respectiv CEC Bank şi BCR.

Potrivit lui Marian Covache, presedintele Federatiei “Uniunea Asociatiilor de Proprietari”, imprumutul ar fi, in medie, de circa 5000 Ron de familie.

 

Comentarii

comentariu

About the Author

-