Published On: sâm, Sep 11th, 2010

La munca, Danuta, nu la intins (sau lins) mana!

Share This
Tags

A fost odata o zana rea, dar buna… cand era tanara, ca acum e de-a dreptul ofilita si nici barbata-sau, care are o situatie speciala, nu mai crede ca e ceva de capul ei. Pe vremea cand era buna – noi nu ne nascusem in acele vremuri, dar zic unii care au gustat-o, ca pe-o leguma, sau pe-un fruct si altii, care au aflat de la primii cum a fost – zana noastra, s-o numim Danuta, avea aspiratii marete si daca-o intrebai ce vrea sa se faca atunci cand va fi mare, zicea ca regina. Pentru a-si atinge obiectivele indraznete – ca de indrazneala nu ducea lipsa, ba chiar de tupeu – in junete, zana a trebuit sa se atinga, implicit, de cei aflati pe cai mari. In alte cazuri, a trebuit sa se frece, de-a dreptul, de cei care tineau lampa fermecata, care iti indeplinea orice dorinta, numai sa stii cum sa-i gasesti punctul slab – sau zona ce trebuia intarita, ca sa ne exprimam altfel. Prin mult exercitiu si multa perseverenta, dar si prin indentificarea corecta a tintelor ce trebuiau atinse pe parcurs, ca sa-i faca drumul mai usor, zana noastra imaginara, Danuta, cum am numit-o, a ajuns, la un moment dat, intr-o pozitie fericita, care, in plus, ii facea concomitent si pe altii fericiti, in diferite moduri. Unul dintre cei fericiti – si sarac cu duhul -, a fost un printisor surdo-mut si chior, pe deasupra – care nu prea vedea, nu auzea si nu avea niciun cuvant in fata ei -, pe care l-a agatat pe drumul spre marire, ca sa-i dea o urma de respectabilitate, fiindca toti ceilalti printisori erau ba insurati, ba reticenti la ideea de a se lega de ea mai mult de 20 de minute, cu tot cu tigara de dupa.

Astfel devenita o doamna “onorabila”, Danuta si-a putut face de cap fara complexe sarind parleazul in regatele vecine, si-n timp ce surdo-mutul satea acasa, privind in gol, la cuier si mirandu-se de ce nu se misca nevasta-sa cu zilele din hol, ea se ducea la munte cu tot felul de printi straini, sau la mare, la Mamaia, sau la Constanta, de unde nu se intorcea cu mainile goale, nu, ci venea cu bani multi, pe care bolovanul de acasa nu-i vedea si ca atare, n-o intreba cum a facut rost de ei.

Incet – incet, intrand in contact direct – poate chiar prea direct si prea des, dupa unii – cu diverse persoane care o puteau ajuta sa-si ridice nivelul, proces in care ii ajuta si ea sa se ridice la cer, Danuta se inalta spre noi culmi de progres material si civilizatie administrativa. Zana avea limba dulce si stia s-o foloseasca cu mare pricepere, spre satisfactia comuna, motiv pentru care pana la urma a ajuns in zona VIP-urilor, din care se conducea regatul – zona criticata de unii, dispretuita de altii, dar cu siguranta, banoasa, daca ai meserie in tine; si ea avea.

Cel mai greu a fost sa-l traga dupa ea in sus pe surdo-mutul chior, care nu era bun decat sa-i foloseasca drept paravan; dar Danuta avea spatele asigurat si putea duce multe, inclusiv paravanul cu pricina. Ca sa-i dea omului senzatia ca are un scop mai mult decat decorativ – ceea ce era evident pentru toata lumea, in afara de el – zana l-a asezat pe buda, pe post de tron, i-a zis ca pentru ea, e rege si l-a uitat acolo zile intregi, fiindca era prea ocupata sa se lupte cu spahiii, membri ai unor cercuri oculte (de interese) si apoi, invingatoare, se lasa unsa cu toate alifiile de vreun mascul care-i aprecia adevarata valoare si-i spunea ca ochi pentru alta, n-are. Dupa cum va spuneam, barbata-sau avea handicap vizual accentuat, nu vedea toate astea…

De cand a ajuns la o varsta respectabila – varsta, nu ea – , iar pentru barbatii maturi nu mai prezenta interes, zana si-a luat in dotare lingai tineri, cu morcovul … asta… moralul tare, pe care-i tinea mereu aproape, cu promisiunea ca vor fi inaintati in functie, daca o multumesc pe Marea Doamna. Asa isi intretinea iluzia ca inca o admira barbatii…

Cand a ajuns la limita incompetentei sale, pentru Danuta a inceput declinul. Zana, care nu a inteles ca are puteri fermecate limitate si a uzat de ele prea mult in tinerete, astfel incat i s-au tocit spre batranete, nu a priceput cand e cazul sa se retraga din viata publica si si-a tot incercat norocul in a ajunge Regina inimilor, desi a fost primita cu sictir o data, de doua ori, de trei ori. Obisnuita a se lauda ca nu mai e nimeni ca ea – nici nu era, pe domeniul ei de expertiza, care era limitat, ca lucra numai cu limba, mainile si c..ondurul -, zana, care devenise de mult vrajitoare, refuza sa accepte locul II sau III in regatul printului consort, care devenise rege in tara orbilor, intr-o perioada de mari prefaceri administrative. Orbita ea insasi de orgoliul celei ramase nesatisfacute – pe linie administrativa, ca, in rest, nu se poate plange – a luat niste decizii gresite, l-a tras si pe bolovan dupa ea si-au ajuns in strada, la poarta palatului unde pana atunci o faceau pe stapanii.

Contactul cu realitatea a fost ca un dus rece pentru Danuta, care era obisnuita sa traiasca din banii regatului fara sa faca nimic, sa primeasca stipendii – si daca nu primea, cerea unde trebuia si obtinea, ca era maestra  in asa ceva -, acum trebuia sa traiasca din propria meserie. Meserie pe care, dupa cum v-o spuneam, nu mai era capabila s-o practice, ca nu mai avea cautare pe piata si altceva nu stia, desi ceva studii avea. Avand in vedere ca se purtase ca o vrajitoare, pe vremea cand era mare, acum, cand era cazuta la pamant, nu se mai uita nici dracu’ la ea, daramite sa-i dea cineva vreo slujba. A incercat femeia ceva afaceri pe cont propriu, dar, dupa cum va spuneam, nu se pricepea la nimic de genul asta, asa ca a ajuns la fundul sacului si-a abandonat cosmelia particulara.

Ajunsi sa traiasca numai din banii consortului cu triplu handicap, zana ajunsa in mizerie a decis ca este timpul pentru o masura in forta si s-a dus la fosti clienti, oameni carora le-a lins-o ani buni (hai sa spunem ca ne referim la mana, ca mai citesc si copiii) si de la care a obtinut o favoare, in amintirea vremurilor bune anterioare: au angajat-o slujnica la castelul de unde plecase cu un sut in fund, femeia care aduce tava cu pocale  - o ospatarita mai norocoasa, fiindca nu e obligata sa suporte cuvintele urate si mainile lipite pe fund ale betivanilor, cum s-ar fi intamplat la crasma.

Danuta a avut norocul ca la castel sa gaseasca si-un popa milos, care o cunoscuse in zilele ei de glorie si care fusese ajutat sa se hirotoniseasca de zana si drept rasplata, o proteja si el acum, cand  a ajuns sa cerseasca pentru o slujba si sa linga multe dosuri (de palma), ca sa fie lasata s-o pastreze. Un popa care pre multi a popit, de cand a ajuns Danuta din nou in castel, numai pe ea, nu.

Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa.

PS: Orice asemanare cu personaje reale este pur intamplatoare.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-