Published On: mar, Sep 28th, 2010
Fără categorie | By admin

Doru Damian nu va mai candida pentru un nou mandat de consilier municipal

Share This
Tags

* el a anuntat public acest lucru si a explicat ca “este suficient, mi-ajunge, trebuie sa vina si altii” * vicepresedintele PSD Braila nu poate uita faptul ca a pierdut un mandat de deputat, din pozitia de castigator, acesta fiind adjudecat de ocupantul locului 2, in colegiul sau

Consilierul municipal PSD Doru Damian inca are frustrari legate de modul in care o lege electorala pe care o considera incorecta l-a facut sa piarda mandatul de deputat, desi s-a situat pe locul 1 in optiunile electratului din colegiul unde a candidat. Damian este convins ca legislatia din domeniu ar trebui amendata si are si propuneri, in acest sens: “Am fost unul dintre “beneficiarii” alegerilor din 2008 – mi-au trecut frustrarile de atunci -, am obtinut 45% si a plecat cel de pe locul 2, cu 28%. Asta-i viata…

Referitor la  alegerile parlamentare, cred ca una dintre Camere ar trebui sa fie aleasa pe sistemul de vot fie proportional, dar ma degraba pe lista, iar la una dintre Camere sa-i lasam pe cetateni sa-si exprime punctul de vedere. Pentru Camera Deputatilor ar trebui sa functioneze votul majoritar, in doua tururi de scrutin. Eu sunt vicepresedinte PSD, deci va dati seama ca nu am niciun fel de afinitate fata de observatiile presedintelui Basescu, dar asta nu inseamna ca acolo unde chiar un adversar politic are dreptate, sa nu recunosti ca are dreptate. Nu-i apartine, nu este fondatorul acestei idei, cum stiti foarte bine, asta este o idee de mult dezbatuta in societate politica romaneasca post decembrista.

Cred ca nu ar trebui sa ne intereseze interesele partidelor, ci ar trebui sa fie in centrul activitatii parlamentare interesele cetatenilor, pentru ca ei acolo au beneficiat de un vot si in mod normal ar trebui sa aiba un mandat. Ori ce fel de activitate au in Parlamentul Romaniei oameni care au ajuns acolo cu cateva voturi?Pe cine reprezinta acei oameni?”.

Damian este precupat si de diferenta pe care legea o face intre alesii locali si parlamentari, cand e vorba despre traseismul politic: “O alta idee mult dezbatuta si care ar trebui sa fie aplicata – si eu sunt la al treilea mandat de consilier municipal, ma opresc, gata, mi-ajunge, e suficient, e rusine, adica nu se mai poate, trebuie sa vina si altii – de ce alesii locali nu au dreptul sa fie traseisti politici, iar alesii poporului, parlamentarii, se pot fugari prin partide, asa cum le cer interesele lor? Au constiinta mai multa alesii natiunii? Nu cred, cred ca suntem la acelasi nivel. Daca s-ar fi impiedicat prin lege aceasta fuga, probabil ca altfel ar fi aratat majoritatea parlamentara din Romania astazi si s-ar fi impiedicat, din punctul meu de vedere, atatea violari ale Constitutiei care s-au petrecut in ultimii ani. Legea electorala in mod cert trebuie modificata, dar este absurd sa ne dorim o Mare Adunare Nationala cu o singura Camera, deci ar trebui sa ramanem la doua Camere. Ca reducem sau nu reducem numarul de parlamentari, nu aici sunt cheltuielile exagerate ale Romaniei. Dar oamenii macar pentru una din Camere trebuie lasati sa-si trimita in Parlament pe omul pe care-l doresc ei. De aceea, din punctul meu de vedere, strict personal, altfel trebuie sa se desfasoare alegerile la Camera Deputatilor fata de alegerile la Senat. Raman la pararea mea, ca la Camera Deputatilor trebuie sa se plece pe vot majoritar, iar la Senat putem sa ne jucam altfel. Vorbesc ca unul dintre cei care au suportat consecintele acestei legi electorale si 11.000 de oameni au votat pentru mine in colegiul in care am candidat. Chiar ma uitam pe liste, ca am obtinut mai multe voturi si decat domnul Tariceanu si decat multi alti oameni de forta din Romania – nu ma compar cu acesti oameni, sa nu ma intelegeti gresit, dar e vorba de un principiu”.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-