Published On: joi, Sep 9th, 2010

Doar 10 noi promovaţi la bac-ul de toamnă, după contestaţii

Share This
Tags

Au trecut cu totul emoţiile sesiunii de toamnă a bacalaureatului după ce joi, 9 septembrie, au fost afişate rezultatele finale. În zilele de 7 şi 8 septembrie au fost rezolvate, la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila – în comisile de reevaluare – cele 360 de contestaţii depuse. După cum ne-a declarat prof. Aurelia Stroe – inspectorul şcolar care a îndeplinit funcţia de vicepreşedinte al Comisiei de contestaţii – în urma reevaluării lucrărilor contestatarilor au fost modificate în minus un număr de 21 de note şi modificate în plus 87 de note. Totuşi, chiar şi în aceste condiţii, doar zece candidaţi au trecut în acest mod pragul critic al notei şase, cea care departajează la bac “admişii” de “respinşi”.
Notele în varianta primă, înainte de constestaţii, pot fi vizualizate la
http://bacalaureat.edu.ro/2010/  – se alege judeţul şi şcoala de unde provine candidatul.
Cu rezultatele menţionate mai sus, cele 16 procente (şi un pic peste…) de promovabilitate dinainte de contestaţii nu se schimbă, astfel că judeţul Brăila rămâne întro poziţie codaşă pe ţară, ceea ce nu presupune – totuşi – o concluzie de genul “învăţământul este la pământ”, aşa cum se încearcă acreditarea în aceste zile.
Educaţia românească este în criză, trebuie să recunoaştem, nu doar pentru că, economic vorbind, nu sunt fonduri suficiente şi resurse pentru dezvoltare şi plata consistentă a celor care fac educaţie tinerilor, ci şi pentru că în destule cazuri, şcoala este ruptă complet de realitatea mediului de afaceri şi servicii, meseriile nu mai sunt căutate şi nici părinţii nu prea fac – cel puţin deocamdată – mare lucru în  acest sens, de parcă toţi elevii ar trebui să devină medici, ingineri, avocaţi, sau economişti. De altfel, se poate observa cum au fost eliminate şcolile de arte şi meserii, mai cu seamă cele care funcţionau în mediul rural.

Comentarii

comentariu

About the Author

-